Rata mortalităţii la copii în România, printre cele mai ridicate din Europa, potrivit OMS

0

România are una dintre cele mai ridicate rate ale mortalităţii la copii, iar europenii trăiesc în medie tot mai mult şi sunt mai sănătoşi, potrivit raportului pe anul 2012 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa. Documentul, publicat miercuri la Londra şi citat de Radio România Actualităţi, avertizează însă asupra discrepanţelor uriaşe între Est şi Vest, între bogaţi şi săraci.

Vestea bună pentru România este, conform raportului agenţiei specializate a Naţiunilor Unite, că speranţa de viaţă a crescut în medie cu peste cinci ani.

Vestea mai puţin bună este că estimările privind speranţa de viaţă, de 70,2 ani pentru bărbaţi şi 77,6 ani pentru femei, sunt printre cele mai modeste din Europa, România ocupând locurile 41 (pentru bărbaţi), respectiv 37 (pentru femei), dintr-un total de 53 de ţări. De asemenea, rata mortalităţii infantile este una dintre cele mai ridicate de pe continent, cu 9,8 cazuri la 1.000 de naşteri.

Bolile sistemului circulator continuă să rămână principala cauză a deceselor, cu o rată de circa 540 de cazuri la 100.000 de locuitori. Conform raportului OMS, în 2010 cheltuielile pentru sănătate au reprezentat doar 5,6% din PIB, doar cinci ţări din Europa având procente mai mici.

Criza economică ar putea ameninţa progresele înregistrate în materie de speranţă de viaţă în Europa dacă guvernele decid să îşi reducă bugetul alocat sănătăţii, avertizează OMS în acelaşi raport.

‘Un scenariu posibil şi care ameninţă progresele constante realizate în materie de speranţă de viaţă în Europa ar fi cuplarea unor crize economice sau sociale cu reduceri ale cheltuielilor pentru sănătate’, mai menţionează documentul.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.