Spania: avocatul poporului cere ocuparea a peste 10.000 de locuinţe disponibile, aflate în proprietatea statului

0

Avocatul poporului din Spania, Soledad Becerril, a cerut marţi ca aproximativ 10.000 de locuinţe goale, aflate în proprietatea statului, să fie ocupate de familiile evacuate din propriile case, din cauza neplăţii creditelor ipotecare.

Potrivit EFE, cifra este cuprinsă într-un raport care analizează situaţia locuinţelor aflate în proprietatea statului, conform datelor şi informaţiilor furnizate de autorităţile locale de pe tot cuprinsul Spaniei.

„Multe dintre persoanele care au urgent nevoie de o locuinţă ar putea să se bucure de miile de locuinţe ale statului, care acum sunt goale şi disponibile”, a îndemnat Soledad Becerril în cadrul discuţiilor avute în comisia parlamentară mixtă pentru relaţiile cu instituţia avocatului poporului. Ea a subliniat şi faptul că aceste locuinţe pot fi închiriate la preţuri moderate celor nevoiaşi.

Datele arată că, din cele peste 250.000 de locuinţe care se află în proprietatea statului, aproximativ 13.500 sunt goale, iar dintre acestea, cel puţin 9.752 pot fi considerate disponibile. În context, avocatul poporului a semnalat şi faptul că administraţia locală a întâmpinat dificultăţi în colectarea acestor date, şi a cerut crearea şi îmbunătăţirea registrelor de la diferite niveluri de administraţie.

Cel mai recent raport publicat de instituţia avocatului poporului din Spania, publicat la sfârşitul lunii februarie, arăta că multe dintre plângerile primite se refereau la consecinţele evacuărilor din locuinţele ipotecate, măsurile de coplată şi îngreunarea accesului gratuit şi universal la sistemul sanitar, la măsurile restrictive luate în educaţie, cultură sau pe piaţa forţei de muncă sau la pachetul de măsuri destinat stabilităţii bugetare, care au implicat reduceri salariale şi pe care unii funcţionari publici le-au considerat neconstituţionale.

În privinţa situaţiei grave a numeroaselor familii evacuate din locuinţele ipotecate pentru care nu au mai putut plăti creditele, guvernul spaniol a adoptat în toamna anului trecut măsuri privitoare la un moratoriu de doi ani asupra evacuării proprietarilor cu datorii ipotecare la bănci, în cazurile cele mai vulnerabile. De asemenea, guvernanţii de la Madrid au mai anunţat cu aceeaşi ocazie şi crearea unui fond social de locuinţe de închiriat la preţ redus, destinat persoanelor care şi-au pierdut casele în urma executării silite pentru neplata creditelor ipotecare.

Ulterior, în februarie 2013, parlamentul de la Madrid a acceptat spre dezbatere o iniţiativă legislativă populară, sprijinită cu peste 1,4 milioane de semnături, ce prevede darea în plată retroactivă, un moratoriu aplicat tuturor proceselor de evacuare şi perceperea unor chirii sociale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.