Zaharina şi zahărul crează o dependenţă mult mai gravă decât cocaina

0

Zahărul şi îndulcitorii artificiali sunt atât de accesibili, convenabili şi acceptaţi la nivel social, încât pare greu de crezut că un consum regulat poate provoca probleme asemănătoare dependenţei de cocaină. Însă, rezultatele unei cercetări recente subliniază că dependenţa de aceste substanţe ar putea fi chiar mai gravă, relatează Wakeup-world.com.

 În urmă cu aproximativ 40 de ani, William Duffy a publicat o carte, în care susţinea că zahărul rafinat este un produs ce creează dependenţă şi care este extrem de dăunător pentru sănătatea umană. Deşi au fost tipărite peste 1,6 milioane de exemplare de la lansarea cărţii, din 1975, o critică adesea invocată a fost aceea că nu are suficiente date ştiinţifice care să susţină aceste afirmaţii.

 Astăzi, lucrarea lui William Duffy dispune de tot mai mult sprijin din partea literaturii de specialitate. Nu numai că zahărul are un efect asemănător cu cel al drogurilor, dar poate crea o dependenţă mult mai mare şi decât cea provocată de cocaină. Mai grav este faptul că mulţi îndulcitori fără zahăr poartă cu ei proprietăţi ce creează dependenţă şi niveluri de toxicitate înalte, care sunt egale sau le pot depăşi pe cele ale zahărului.

În 2007, un studiu a descoperit că majoritatea şobolanilor (94%) care au avut posibilitatea de a alege între apă îndulcită cu zaharină şi cocaină intravenoasă, au preferat gustul dulce al zaharinei. Acelaşi lucru s-a înregistrat şi în cazul zaharozei.

S-a constat faptul că până şi insectele, cum ar fi albinele, răspund într-un mod asemănător ca şi oamenii, atunci când primesc o doză de cocaină, experimentând o supraestimare a valorii resurselor florale pe care le-au colectat, iar întreruperea tratamentului pentru dependenţa cronică de cocaină provoacă un răspuns asemănător sevrajului.

Oamenii de ştiinţă cred că gustul dulce intens activează trasee neuroendocrinologice antice, în interiorul organismului uman, făcând inevitabilă instalarea poftei obsesive pentru substanţa respectivă.

Autorii studiului au concluzionat această asociere în felul următor:

“Descoperirile noastre demonstrează în mod clar faptul că gustul dulce intens poate depăşi senzaţia de recompensă generată de cocaină, chiar şi în cazul persoanelor dependente de droguri. Potenţialul de dependenţă al gustului dulce rezultă dintr-o hipersensibilitate înnăscută la orice substanţă care stimulează papilele gustative. Stimularea supranormală a acestor receptori, printr-o alimentaţie bogată în zahăr, ar genera un semnal cerebral de recompensă, cu o capacitate de a suprasolicita mecanismele de auto-control, ceea ce duce la dependenţă.”

Proprietăţile băuturilor şi alimentelor obişnuite, asemănătoare celor ale drogurilor, au fost un subiect de cercetare tot mai des întâlnit în ultimele decenii. De exemplu, grâul şi cerealele asociate cu acest aliment reprezintă o sursă alimentară de peptide opioide.

În ceea ce priveşte îndulcitorii artificiali, lucrările ştiinţifice toxicologice indică faptul că aceştia prezintă o gamă largă de efecte adverse asupra sănătăţii, dincolo de problema dependenţei, menţionată mai sus.

O implicaţie clară a acestor descoperiri este aceea că aportul de zahăr este asimilat cel mai bine şi într-un mod cât mai sănătos direct din alimentele dulci naturale, inclusiv miere de albine sau diferite fructe, cum sunt merele.

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.