Liviu Dragnea despre alegerile pentru şefia UNCJR: Avem şi noi cardinalii noştri

0

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România este o structură foarte importantă pentru România, a declarat miercuri secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale, care a anunţat că ceea ce social-democraţii vor decide în privinţa reprezentantului care va participa la alegerile de joi pentru şefia UNCJR va fi susţinut şi de colegii liberali.

Liviu Dragnea a făcut o comparaţie, în context, cu alegerile pentru Suveranul Pontif care au loc la Vatican.

„În primul rând am constatat cu foarte mare satisfacţie că sunt două conclavuri în lume, unul la Roma şi unul aici. Fiecare cu cardinalii lui. O să le cer colegilor să-şi aleagă un candidat care să poată continua toate proiectele şi toate activităţile pe care le-a avut această structură importantă în ultimii opt ani şi ceva. Ce este important de ştiut ceea ce se va hotărî în seara asta va fi susţinut nu numai de toţi preşedinţii de CJ din PSD şi am vorbit cu colegii din PNL şi ei vor să susţină acelaşi candidat. Nu ştiu până la urmă câţi candidaţi vor fi. Sper să avem o veste cât mai rapid, nu cred că avem posiblitatea să scoatem fumul alb de la această şedinţă. Oricum este un interes major, pentru că această structură reuneşte totuşi 41 de preşedinţi de CJ aleşi prin vot uninominal – este o structură care are o legitimitate însumată uriaşă şi care are şi foarte multă răspundere faţă de comunităţile pe care le reprezintă”, a precizat Liviu Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, procedura de a alege cea mai simplă şi corectă este votul secret.

„Nu vor fi doi candidaţi, va fi un singur candidat”, a arătat Dragnea.

Preşedinţii social-democraţi ai consiliilor judeţene vor desemna miercuri un reprezentant pentru alegerile la şefia Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), care vor avea loc joi.

Pentru aceasta, cei 23 de reprezentanţi – 22 ai PSD şi unul al UNPR – s-au reunit la Palatul Parlamentului pentru a-şi desemna candidatul.

În prezent, preşedinte interimar al UNCJR este şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, acesta fiind unul dintre posibilii candidaţi.

Un alt posibil candidat este preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.