Marian Oprişan – candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al UNCJR

0

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a fost desemnat miercuri seara candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), alegerile urmând a avea loc joi.

Oprişan a fost desemnat cu 17 voturi din totalul celor 23 de preşedinţi ai CJ social-democraţi prezenţi la Palatul Parlamentului. A mai candidat pentru această funcţie preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

„Este o mare onoare pentru mine sprijinul pe care colegii mei, preşedinţi de consilii judeţene, l-au dat astăzi. N-o să-i dezamăgesc aşa cum n-o să-i dezamăgesc pe cetăţenii pe care îi reprezint”, a declarat, la final, Marian Oprişan, care i-a mulţumit contracandidatului său, cu care este prieten.

Potrivit acestuia, reuniunea a fost dominată de fair-play. „A fost o competiţie la care s-a decis, suntem prieteni, rămânem prieteni”, a spus Oprişan.

Marian Oprişan a arătat că joi va fi desemnat în cadrul Adunării Generale a UNCJR secretarul general şi vicepreşedinţii Uniunii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.