Parlamentul bulgar a fost dizolvat, următorul va fi ales pe 12 mai

0

Cel de al 41-lea parlament al Bulgariei a avut joi ultima şedinţă. Preşedintele Rosen Plevneliev a semnat miercuri un decret pentru dizolvarea parlamentului începând cu 15 martie şi programarea unor alegeri anticipate parlamentare pentru 12 mai.

Potrivit constituţiei, înainte de învestirea în funcţie a următorului parlament, ar putea fi convocate şedinţe extraordinare ale parlamentului dizolvat doar în caz de situaţii de urgenţă.

Preşedintele parlamentului Ţeţka Ţaceva declarat în ultimul său discurs că acest parlament a avut un merit pentru creşterea transparenţei. În cei aproape 4 ani de existenţă, parlamentul a avut 489 de şedinţe care au fost publice şi oricine putea vedea cum a votat fiecare dintre parlamentari. Deputaţii pleacă, parlamentarismul rămâne, a spus Ţaceva înainte de a anunţa dizolvarea parlamentului.

Mandatul de patru ani al parlamentului s-a încheiat înainte de termen ca urmare a demisiei premierului Boiko Borisov depuse pe 20 februarie pe fondul unor proteste sociale de amploare. Nici una dintre cele trei mai mari formaţiuni din parlament nu s-a declarat interesată de formarea unui guvern care să conducă ţara până în iulie când în mod normal trebuia să aibă loc alegerile parlamentare şi prin urmare preşedintele Rosen Plevneliev a numit un guvern de tranziţie în frunte cu ambasadorul bulgar în Franţa, Marin Raikov, care să pregătească alegerile anticipate, asigurând funcţionarea instituţiilor în această perioadă de criză politică.

Am dat dovadă de o nouă etică în politică, a declarat preşedintele grupului parlamentar GERB, de centru-dreapta, Krasimir Velcev. El a spus că majoritatea parlamentară a îngheţat salariile deputaţilor, miniştrilor şi preşedintelui şi a redus cu 20% cheltuielile administrative ale parlamentului. Am lucrat pentru creşterea veniturilor populaţiei, a afirmat Velcev.

De altă părere a fost Anghel Naidenov din Partidul Socialist Bulgar, de opoziţie, care a spus că acest parlament a avut cea mai proastă performanţă din ultimii 23 de ani. Oamenii care îşi dau foc în stradă au devenit simbolul guvernării partidului GERB, a spus Naidenov.

Potrivit analiştilor, GERB şi socialiştii au şanse aproape egale la alegerile anticipate. Este clar că nici un dintre cele două partide nu vor avea o majoritate guvernamentală şi vor fi nevoite să caute parteneri de coaliţie.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.