Peste 400 de jurişti europeni semnează un manifest împotriva austerităţii

0

Peste 400 de jurişti europeni specializaţi în dreptul muncii au prezentat miercuri, 13 martie, un manifest împotriva austerităţii, care, în opinia lor, antrenează o reducere a protecţiei sociale şi o creştere a sărăciei, demers ce survine cu o zi înainte de un summit european privind creşterea economică şi locurile de muncă, relatează AFP.

”Manifestul european pentru respectarea şi promovarea drepturilor sociale fundamentale” denunţă troica /Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană/ care, în schimbul unor programe de ajutor financiar, ”le impune unor state membre o dereglementare considerabilă şi uneori radicală a pieţei lor a muncii şi a sistemului lor de protecţie socială”.

”Criza financiară şi economică actuală îi supune pe muncitori şi drepturile muncitorilor la presiuni considerabile în numeroase ţări”, se spune în manifest.

Măsurile de ”austeritate radicală /…/ duc la o respingere a Europei şi a valorilor europene, precum şi la dezvoltarea xenofobiei /…/, şi ele pun în pericol pacea în Europa”, atrag atenţia autorii manifestului.

”Mulţi muncitori din Europa sunt în prezent în situaţii dificile vecine cu sărăcia”, a semnalat Isabelle Schoemann, cercetătoare de la Institutul sindical european /ETUI/, în cursul prezentării manifestului la Bruxelles.

Pentru Niklas Bruun, cadru didactic la Universitatea din Helsinki, ”această situaţie de sărăcie şi de excludere reprezintă un pericol pentru proiectul european în ansamblul său”.

”Vrem să determinăm autorităţile europene să respecte drepturile sociale fundamentale care fac parte integrală din valorile europene”, a subliniat dna Schoemann.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.