Japonia dezvoltă un seismograf care poate funcţiona la 10.000 de metri sub apă

0

Agenţia pentru ştiinţe şi tehnologii marine şi terestre a Japoniei a dezvoltat un seismograf în stare să funcţioneze la adâncimi de peste 10.000 de metri sub mare, a informat, vineri, agenţia Kyodo, transmite EFE.

Potrivit testelor realizate de Agenţie, acest aparat ar putea permite observarea unor cutremure submarine în aproape toate apele planetei.

Acest dispozitiv, protejat de un container ceramic rezistent la presiune, a fost instalat în şapte puncte cu adâncimi mai mari de 6.000 de metri – adâncimea maximă suportată de seismograful standard – în fosa Japoniei, în Oceanul Pacific, a precizat Agenţia, care se află în subordinea Guvernului Japoniei.

În toate cazurile, seismograful a a reuşit să obţină date, în cadrul unor teste realizate în decembrie şi ianuarie cu ajutorul sondei prin control la distanţă ‘Kaiko’, care poate opera la adâncimi de până la 7.000 de metri.

Containerul ceramic, cu diametrul de circa 44 de centimetri, a fost conceput pentru a suporta presiunea la adâncimi de până la 11.000 de metri, a explicat, pentru Kyodo, un purtător de cuvânt al instituţiei.

Agenţia a început să dezvolte acest aparat după ce a constatat că seismografele nu au putut observa în detaliu cutremurul de 9 grade pe scara Richter care a lovit Japonia la 11 martie 2011, în condiţiile în care ruptura a avut loc într-o zonă cu o adâncime mai mare de 6.000 de metri.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.