Romsilva organizează Luna Plantării Arborilor în perioada 15 martie-15 aprilie

0

RNP- Romsilva organizează, în fiecare an, în perioada 15 martie – 15 aprilie, activităţi de împădurire şi alte manifestări dedicate formării conştiinţei forestiere în rândul cetăţenilor, sub egida ‘Lunii Plantării Arborilor’.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis, joi, această perioadă coincide cu lucrările specifice campaniei de împăduriri de primăvară, în cadrul căreia se vor realiza 3.713 hectare, din cele 6.120 ha program pe întregul an.

‘În afara lucrărilor de împădurire ce urmează să fie realizate în suprafeţele de fond forestier administrate, în acest an Romsilva este pregătită sa sponsorizeze cu puieţi forestieri (circa 1 milion), persoanele fizice şi juridice care doresc să-şi împădurească suprafeţe proprii şi să valorifice, prin vânzare, la preţuri accesibile, alte 2 milioane de puieţi forestieri şi ornamentali, pentru cei interesaţi’, se menţionează în comunicat.

În acest an, marcarea oficială a debutului ‘Lunii Plantării Arborilor’ va avea loc pe un şantier de împădurire, în raza Ocolului Silvic Snagov, din cadrul Direcţiei Silvice Ilfov. La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, ONG-urilor de profil şi mass-media.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.