Sulfina Barbu: PDL va cere în Parlament modificarea OUG privind timbrul de mediu, taxă abuzivă şi discriminatorie

0

PDL va uza de toate mijloacele parlamentare pentru a modifica ordonanţa de urgenţă privind timbrul de mediu, apreciind că această taxare drept abuzivă, discriminatorie şi periculoasă pentru traficul auto, a declarat vicepreşedintele democrat-liberal Sulfina Barbu vineri, într-o conferinţă de presă.

„Astăzi a intrat in vigoare noul timbru de mediu impus de Guvernul Ponta. PDL consideră că taxarea impusă de Guvernul Ponta este abuzivă, discriminatorie şi extrem de periculoasă pentru siguranţa traficului din România. USL readuce parcul auto din România la stadiul de cimitir. Această taxă denotă disperarea Guvernului USL de a face rost de bani la buget pe spatele unei clase de mijloc care vrea să trăiască mai bine prin propriile forţe”, a afirmat vicepreşedintele PDL.

Potrivit Sulfinei Barbu, timbrul de mediu afectează „circa 49% din parcul de maşini din România”, adică în special pe proprietarii maşinilor Euro 3 şi Euro 4.

Ea a adăugat că argumentele folosite de Guvern pentru această taxă nu se susţin.

„Guvernul USL invocă principiul ‘poluatorul plăteşte’ pentru a justifica această taxă. Este o minciună menită să sune bine. Iată de ce: cele mai poluante maşini – non euro, Euro 1 şi Euro 2 – sunt taxate cel mai puţin. De exemplu, maşinile non-euro plătesc pentru doar 10% din emisiile de dioxid de carbon, Euro 1 – doar 20% iar Euro 2 – 40%. Deci, maşinile cele mai poluante beneficiază şi de cele mai mari reduceri la plata timbrului de mediu”, a explicat Barbu.

În opinia sa, nu este unul real nici argumentul invocat de guvernanţi potrivit căruia noul timbru de mediu va fi cu adevărat o taxă de mediu, pentru că se calculează în principal în funcţie de emisia de dioxid de carbon.

„Proprietarii maşinilor Euro 3 şi Euro 4 pe motorină dotate cu filtru de particule sunt profund discriminaţi. (…) Taxa plătită de posesorii de maşini Euro 3 şi 4 pe benzină a crescut cu circa 10-15%. Pentru cei care au motoare Euro 3 şi 4, deşi dotate cu filtre de particule, deci mult mai puţin poluatoare, taxa a ajuns aproape să se tripleze. Acest lucru afectează 1,5 milioane de proprietari de maşini pe motorină”, a susţinut Sulfina Barbu.

Totodată, liderul democrat-liberal a combătut şi aspectul invocat de Guvern privind stimularea înnoirii parcului auto naţional.
„Din contră, noua taxă anulează toate eforturile făcute din 2005 până acum prin ‘Programul rabla’, care a scos de pe şoselele României sute de mii de maşini vechi. (…) Taxa impusă de Guvernul USL îi forţează pe proprietari să lungească durata de utilizare a maşinilor vechi. (…) Românii vor fi tentaţi să cumpere maşini vechi în detrimentul maşinilor mai puţin poluante atâta timp cât taxa pentru o maşină non-euro este incomparabil mai mică decât la o maşină Euro 4, de exemplu. Rezultatul? USL nu pune în pericol doar calitatea mediului, ci şi siguranţa pe şoselele din România”, a apreciat Sulfina Barbu.

Ea consideră că românii care vor contesta în instanţă acest timbru de mediu vor avea cu siguranţă câştig de cauză, dar că acest lucru înseamnă noi procese pierdute şi mai mulţi bani cheltuiţi din bugetul de stat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.