Valeriu Zgonea: Relaţiile economice dintre România şi Azerbaidjan sunt departe de potenţial

0

Relaţiile economice dintre România şi Azerbaidjan sunt departe de potenţial iar deschiderea Camerei bilaterale de Comerţ şi Industrie este un vehicul pentru dezvoltarea lor, a declarat joi, la Forumul de Afaceri Azerbaidjan-România, de la Baku, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

‘Am venit cu o delegaţie importantă de oameni de afaceri care vor să investească aici, să aibă relaţii cu companii azere. Unul dintre scopurile vizitei este dezvoltarea relaţiilor economice şi găsirea de noi domenii de cooperare. Consider că suntem departe de potenţialul de cooperare, dar am încredere că relaţiile bilaterale se vor dezvolta, iar deschiderea Camerei bilaterale de Comerţ şi Industrie este un vehicul în acest sens’, a spus Zgonea.

Ministrul Dezvoltării Economice din Republica Azerbaidjan, Shahin Mustafayev, a subliniat, la rândul său, că există multe oportunităţi pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, un exemplu în acest sens fiind faptul că la forum sunt prezenţi circa 100 de oameni de afaceri din cele două ţări.

Cu această ocazie, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, a vorbit despre oportunităţile de investiţii din România şi despre cele 15 mari proiecte avute în vedere de autorităţi şi a dat asigurări că orice companie străină care va veni în România va fi sprijinită.

‘Orice companie străină care va veni în România va fi sprijinită pentru a-şi rezolva problemele. Nu cred că avem o administraţie complicată, aşa cum s-a spus, trebuie doar respectate regulile’, a spus Şova.

El a vorbit şi despre importanţa celor două proiecte din sectorul energetic, AGRI şi Nabucco, care este mai bun ca proiect şi are mai multe şanse să fie finalizat în anii următori, şi care, pentru noi, este ca ‘un vis’.

La rândul său, şeful Fundaţiei pentru Promovarea Exporturilor şi Investiţiilor din Azerbaidjan, Ruffat Mammadov, a menţionat că în Azerbaidjan este destul de uşor de început o afacere, ţara are un sistem de taxare competitiv, în agricultură nu sunt taxe, iar în domeniul petrolului şi gazelor există taxe speciale.

Printre firmele româneşti prezente la forum se numără Armax Gaz, AEM SA Timişoara, FEPA Bârlad, Adrem Invest, Transgaz, Electromagnetica, Siveco, Totalgaz, Delta ACM, Eximbank, UTI Group, Upetrom Grup, în timp ce Azerbaidjanul va fi reprezentat de Socar, Azpetrol, Azneftemas, Altes Qrup, Gilan Holding, Qaracay Holding, Caspian Service, Ata Holding etc.

Produsul Intern Brut al Azerbaidjanului a crescut anul trecut cu 2,2%, până la 69,23 miliarde dolari, PIB pe cap de locuitor fiind de 7.490 dolari. 95% din valoarea totală a exporturilor ţării este reprezentată de exportul de produse petroliere, care a totalizat, în perioada ianuarie-noiembrie 2012, 29,7 miliarde dolari. Anul trecut, în Azerbaidjan au fost extrase 43 milioane tone petrol, din care au fost exportate 34,9 milioane tone. De asemenea, au fost extrase 17,2 miliarde metri cubi de gaze naturale, din care au fost exportate şapte miliarde mc.

La 31 noiembrie 2012, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Azerbaidjan a fost de 72,5 milioane dolari, din care exportul 18,3 milioane dolari şi importul 54,2 milioane dolari, soldul fiind de 35,9 milioane dolari în favoarea Republicii Azerbaidjan.

La finele lunii aprilie 2012, în România erau înregistrate 46 de societăţi comerciale cu capital azer, cu un total al capitalului social subscris de 614 milioane dolari. Azerbaidjanul ocupă locul 82 în clasamentul pe ţări de rezidenţă ale investitorilor în societăţi cu participare străină.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.