Viitorul transportului: drumuri solare şi şosele reîncărcabile

0

Inginerii din întreaga lume proiectează trenuri foarte rapide şi maşini care se conduc singure, dar adevăratele inovaţii din domeniul transportului implică modernizarea infrastructurii. Iată cum va arăta drumul viitorului, potrivit unor concepte inovative, prezentate de Glen Hiemstra pentru Fastcoexist.com.

Atunci când ne imaginăm viitorul transportului ne gândim la trenuri foarte rapide, maşini electrice autonome, avioane sub-orbitale şi alte tehnologii de genul acesta. Ne întrebăm chiar când va deveni realitate maşina zburătoare. Dar nu ne gândim foarte mult la infrastructura de care depind aceste vehicule.

Însă, unii ingineri întreprinzători şi extrem de creativi şi-au îndreptat atenţia spre această problemă. Iată două idei de reinventare a drumului, care ar putea determina o schimbare radicală în ceea ce priveşte viitorul transporturilor.

Primul concept este Solar Roadways (Drumuri solare). Ce este un drum? O fâşie de asfalt, beton, pământ sau pavaj, pe care se învârt roţile vehiculului. Materialele folosite în construirea drumurilor au evoluat faţă de epoca romană, dar nu cu foarte mult. Avem în continuare o suprafaţă dură, proiectată să susţină greutatea vehiculelor şi să te ţină departe de noroi. Timp de 24 de ore pe zi, drumurile, parcările şi trotuarele stochează pur şi simplu căldură şi lumină, dar nu le folosesc la nimic.

Dar dacă s-ar putea înlocui betonul sau asfaltul cu celule solare, poziţionate sub un strat de sticlă?

Dacă ar funcţiona chiar şi cu un grad de eficienţă de doar 15%, un astfel de sistem de drumuri ar furniza de patru ori mai multă electricitate decât au nevoie americanii, de exemplu, adică la fel de multă electricitate cât foloseşte întreaga lume. Pe scurt, s-ar produce foarte multă energie.

Din câte se pare, nu este foarte greu să iei materialul “de pe raft” şi să construieşti un strat de celule solare, aşezat între două straturi de sticlă ermetice, şi să construieşti cu aceste panouri o suprafaţă de drum.

Principala problemă este reprezentată de producerea sticlei care trebuie să fie suficient de puternică pentru a susţine o maşină, suficient de transparentă cât să permită absorbţia unei cantităţi suficiente de lumină solară, dar suficient de opacă încât să nu emită prea multă strălucire, şi cu o rezistenţă mare, astfel încât să dureze câţiva ani. Tehnologia Solar Roadways încearcă să rezolve aceste cerinţe, pe lângă multe altele, urmând să fie testată odată cu primele panouri instalate într-o parcare, în primăvara acestui an.

Solar Roadways şi fondatorii săi, Scott şi Julie Brusaw, au făcut multe “valuri” în mediul online, la Tedx şi pe YouTube, în special prin intermediul videoclipului de mai jos (cu peste 1,5 milioane de vizualizări), în care îşi prezintă proiectul original.

Pe lângă celulele solare din sandwich-ul de sticlă, drumurile sunt prevăzute cu lumini LED care pot fi programate să scrie diferite mesaje şi să răspundă la mediul înconjurător, de exemplu avertizând maşinile că ar trebui să încetinească şi să lase pietonii să traverseze strada.

Cea de-a doua invenţie pentru infrastructură vine de la compania inovatoare Wave, care înseamnă Electrificarea Wireless Avansată a Vehiculelor. Scopul companiei este acela de a ajuta autobuzele electrice să devină mai eficiente din punct de vedere al costurilor, faţă de cele diesel şi faţă de cele care funcţionează pe bază de gaz natural, fără a fi nevoie de conexiunea la nişte cabluri suspendate.

Pentru a funcţiona în permanenţă pe baza unor baterii reîncărcabile, un autobuz ar trebui să aibă foarte multe, din moment ce reîncarcarea se produce doar la staţia de bază. Acest aspect face ca autobuzul să fie ineficient, greoi şi costisitor.

Totuşi, cei de la Wave ştiu că electricitatea poate fi transmisă wireless prin inducţie magnetică. Întrebarea este cum să implementezi un echipament de inducţie magnetică în infrastructură. Soluţia lor este genială.

Instalează pe partea de jos a autobuzului o unitate de primire a valurilor de inducţie, iar apoi, la diferite opriri ale autobuzului instalează un sistem de transfer a energiei din inducţia magnetică.

Atunci când autobuzul se opreşte ca pasagerii să poată urca sau coborî din vehicul, unitatea de inducţie magnetică trimite o sarcină electrică prin sistemul wireless direct către bateriii, iar aceste reîncărcări frecvente fac ca autobuzul să funcţioneze toată ziua, până când se întoarce la bază pentru o reîncărcare completă. Mai puţine baterii, mai puţină greutate, mult mai economic.

Tot ceea ce este necesar în staţia de autobuz este o modalitate de a conecta sistemul de inducţie magnetică la o sursă de alimentare. Solar Roadways ar putea reprezenta o soluţie la această problemă! Wave scrie pe site-ul său că instalează sisteme de autobuz de inducţie magnetică la Universitatea de Stat din Utah şi în parteneriat cu Soluţii Energetice Avansate în oraşul Praga, din Republica Cehă.

Imaginează-ţi cum vor arăta drumurile după anul 2025. Realizate din sticlă, generând electricitate şi cu o inducţie magnetică incorporată, acolo unde se poate realiza acest lucru?

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.