Băeşu (ANRP): Suma datorată de stat foştilor proprietari se va diminua, dacă vor fi identificate terenuri atractive

1

Statul va avea de plătit mai puţin foştilor proprietari, în măsura în care va identifica terenuri atractive, care să stârnească interesul deţinătorilor de puncte cu care vor putea participa la licitaţii publice pentru achiziţionarea de noi proprietăţi, a susţinut vineri preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu.

Precizarea sa vine după ce instituţia pe care o conduce a făcut public proiectul de lege privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, urmând ca Executivul să-şi angajeze răspunderea pentru acesta în faţa Parlamentului pe 26 martie.

„Premierul Victor Ponta şi-a asumat acest lucru şi vrea să şi-l asume şi în faţa Parlamentului că va milita ca terenurile agricole şi terenurile forestiere care aparţin în acest moment statului să fie puse la dispoziţia localităţilor pentru restituiri în natură către vechii proprietari, acolo unde se mai poate face acest lucru, şi tocmai de aceea s-a stabilit acel sistem de puncte care să conducă la atribuirea de alte terenuri, în alte zone ale ţării, pentru oameni care îşi doresc să devină proprietari de teren”, a declarat, pentru AGERPRES, George Băeşu.

El a amintit că suma totală a despăgubirilor solicitate de foştii proprietari a fost estimată la opt miliarde de euro.

„Din această sumă, o bună parte nu va mai fi nevoie să fie plătită dacă statul va identifica şi va pune la dispoziţia oamenilor terenuri şi pădure. Această sumă se va diminua în măsură în care statul va identifica terenuri atractive, care să stârnească interesul deţinătorilor de puncte”, a afirmat Băeşu.

În opinia sa, prevederile actualului proiect de lege sunt „practice”, plecând de la prevalenţa restituirilor în natură.

„Proiectul de lege este o acumulare de experienţe atât pentru demnitarii care au fost implicaţi în cadrul comitetului interministerial – între ei s-au aflat judecători, prefecţi, oameni care au lucrat la nivelul administraţiei locale, care au fost implicaţi prin Cadastru în aplicarea legilor Fondului Funciar -, dar şi prin experienţa colectivului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care de mulţi ani de zile soluţionează dosare. Deci acolo este toată experienţa colectivului de funcţionari, a specialiştilor în soluţionarea dosarelor. În tot acest proces de elaborare a proiectului de lege am avut foarte multe discuţii cu proprietari – le ştiam aşteptările – şi cu autorităţile locale şi le ştiam capacitatea organizatorică, financiară, disponibilul de teren şi necesarul de teren. Proiectul de lege este un rezultat al punerii împreună al tuturor acestor factori”, a spus George Băeşu.

El s-a referit şi la intenţia Guvernului ca în cazul imobilelor naţionalizate, care acum funcţionează ca spitale, şcoli sau instituţii de cultură, să introducă obligativitatea către proprietari să păstreze destinaţia actuală a acestora timp de 20 de ani.

„E vorba de un lucru care s-a întâmplat şi înainte. Pe legile vechi, termenul acesta a fost de cinci ani. S-a stabilit că statul la momentul acesta se confruntă cu nevoia identificării de spaţii pentru şcoli, pentru spitale, pentru că în temeiul legilor vechi trebuie să pună la dispoziţia foştilor proprietari astfel de imobile, cu astfel de destinaţie şi atunci s-a luat decizia prelungirii pentru un termen de 20 de ani. Statul în timp a plătit chirie foştilor proprietari, cărora le retrocedează dreptul de proprietate, dar menţine posesia pentru aceste imobile”, a adăugat şeful ANRP.

Foştii proprietari de imobile naţionalizate, ale căror dosare au fost soluţionate, îşi vor primi despăgubirile în termen de cinci ani, în tranşe anuale egale de cel puţin 5.000 de lei, începând cu 1 ianuarie 2014, potrivit proiectului de lege privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.

Cei care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi, drept măsură compensatorie, puncte cu valoare de un leu, cu care vor putea participa la licitaţii publice pentru achiziţionarea altor case sau, începând cu 2017, pot opta pentru valorificarea acestora în numerar.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. CETATENI AI ACESTEI TARI spune

    Ce se intampla cu chiriasi care locuiesc in aceste case de 50 de ani /?Ei nu au nici un drept nu//?Ati incasat chirie legal 50 de ani si acum afara cu ei ,nu?Ati construit cumva locuinte sa aveti unde ii muta sau in strada ? \Cand va ganditi sa le dati inapoi proprietarilor trebuie sa va ganditi ca in ele stau oameni cu contracte legale la stat care au platit chirie la STAT .CONSTRUITI INTAI LOCUINTE SI APOI PROMITETI RESTITUIRE IN NATURA ;;TOT CE SE POATE RESTITUI ;;;;PENTRU CA ACOLO STAU TOT CETATENI AI ACESTEI TARI.NU NE MAI INVRAJBITI INTRE NOI CHIRIASI SI PROPRIETARI!!!! .NU CHIRIASI AU NATIONALIZAT ACESTE CASE .GASITI O SOLUTIE ECHITABILA PENTRU TOATI SI CHIRIASI SI PROPRIETATI.!!!!!ESTE VORBA DESPRE O MARE MASA DE OAMENI CAM 2000000 DE CHIRIASI !!!!!DOAR NU VRETI SA IESIM IN STRADA!!!!O VOM FACE DACA ESTE NEVOIE!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.