Balşoi/atac cu acid: Filin se declară hotărât să-şi reia activitatea

0

Directorul artistic al prestigiosului Teatru Balşoi, Serghei Filin, atacat cu acid în luna ianuarie, s-a declarat vineri hotărât să-şi reia activitatea, într-o conferinţă de presă ţinută la clinica germană unde primeşte în prezent îngrijiri medicale, conform AFP.

‘Nu am simţit şi nu simt nici acum vreo teamă. Când voi putea vedea, voi reveni, cu siguranţă, (la Teatrul Balşoi) pentru a-mi relua munca’, a afirmat Filin în declaraţii difuzate în direct de postul rus Rossia 24 de la clinica universitară Aix-la-Chapelle.

Suferind arsuri de gradul al treilea pe faţă şi în zona ochilor, Serghei Filin a suportat deja o grefă de piele şi mai multe intervenţii chirurgicale la nivelul ochilor, întrucât corneea i-a fost afectată în urma atacului cu acid.

‘Sperăm că Filin îşi va recăpăta o vedere corectă, care să-i permită să se întoarcă la o viaţă normală şi la munca sa’, a declarat Martin Hermel, chirurg oftalmolog la clinica germană.

‘Acidul a distrus toate straturile de piele de pe faţa sa’, a indicat, la rândul său, profesorul Norbert Pallua, specialist în chirurgie reparatorie, în cursul aceleiaşi conferinţe de presă. ‘Tratarea plăgilor (de pe faţă) s-a terminat, însă cea a cicatricilor ar putea dura cel puţin un an’, a apreciat acesta.

Tratarea ochilor ar putea dura, de asemenea, ‘câteva luni’, potrivit lui Hermel.

Un dansator al teatrului, Pavel Dimitricenko, a fost plasat săptămâna trecută în arest preventiv la Moscova şi inculpat, după ce a recunoscut că a fost comanditarul atacului cu acid. El riscă până la 12 ani de închisoare.

Filin susţine că fapta nu a fost încă elucidată, iar cercul persoanelor implicate este mai mare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.