Guvernul spaniol ia măsuri pentru a limita pensionările anticipate, estimând economii de 5 miliarde de euro până în 2027

0

Guvernul spaniol a aprobat, vineri, un decret de lege care cuprinde completări aduse reformei pensiilor, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2013 şi care prelungeşte vârsta legală de pensionare de la 65 la 67 de ani.

Potrivit postului public de televiziune, executivul de la Madrid a luat o serie de măsuri pentru a limita pensionările anticipate sau accesul angajaţilor la un plan de pensionare parţial.

Astfel, în 2027, vârsta legală la care un angajat se poate pensiona anticipat va ajunge la 65 de ani. În plus, în cazurile pensionărilor anticipate forţate – rezultate în urma unei concedieri – vârsta legală creşte tot la 63 pentru acelaşi an, 2027, în care se va ajunge, progresiv, la vârsta legală impusă pentru concediere, de 67 de ani. Mai mult, perioada minimă de cotizare pentru a putea avea acces la acest caz de concediere anticipată forţată creşte de la 30 la 33 de ani în câmpul muncii.

Orice angajat, cu excepţia funcţionarilor publici, pot primi jumătate din pensie, dacă în paralel desfăşoară o altă activitate în câmpul muncii. În aceste cazuri, angajatul trebuie să fi împlinit vârsta legală de pensionare, cu întreaga perioadă minimă de cotizare – 35 de ani – se mai arată în măsurile luate de guvernanţi.

Acestea au fost adoptate în cadrul unui decret de lege, fără acordul agenţilor sociali. Ministrul spaniol al muncii, Fátima Báńez, a estimat la 5 miliarde de euro cheltuielile economisite de serviciile de asigurări sociale până în 2027, în urma acestor măsuri de prelungire a vârstei legale de pensionare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.