Acordul privind Ciprul provoacă turbulenţe pe pieţele financiare mondiale

0

Decizia surprinzătoare a liderilor zonei euro de a finanţa parţial pachetul de asistenţă financiară acordat Ciprului prin taxarea depozitelor bancare a provocat luni turbulenţe pe pieţele financiare mondiale, fiind afectate pieţele bursiere şi obligaţiunile statelor din Europa de Sud, transmite Reuters.

Zona euro şi FMI au ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Bruxelles, la un acord asupra unui plan de ajutor de maximum 10 miliarde de euro pentru Cipru, în schimbul unei taxe excepţionale pe depozitele bancare, care va aduce un venit de 5,8 miliarde de euro. În schimbul pachetului de asistenţă financiară, creditorii ar urma să impună o taxă unică excepţională de 6,75% pe toate depozitele bancare sub 100.000 de euro şi de 9,9% peste această sumă.

Fără ajutorul internaţional, Ciprul nu ar fi reuşit să evite intrarea în incapacitate de plată. Această evoluţie ar fi subminat promisiunea că ştergerea datoriilor Greciei de anul trecut a fost un eveniment excepţional, dar decizia fără precedent care afectează depozitele bancare din Cipru adaugă o nouă dimensiune radicală crizei, notează Reuters.

Răspunsul investitorilor a fost fără ambiguităţi, după ce pieţele bursiere europene s-au redeschis luni pentru prima dată de la anunţarea acordului. Toate pieţele bursiere din Europa au deschis luni în scădere, euro s-a depreciat faţă de dolar, ajungând la cel mai scăzut nivel in ultimele trei luni, în timp ce activele considerate sigure, cum ar fi aurul şi obligaţiunile guvernamentale germane sunt la mare căutare.

‘Cu siguranţă este o evoluţie negativă pentru activele europene, dar în termenii contagiunii cred că riscurile sunt destul de limitate. Există instrumente, cum ar fi programul BCE de achiziţionare a obligaţiunilor statelor din zona euro, care pot furniza lichidităţi în caz de nevoie’, a explicat Guillermo Felices de la divizia din Londra a Barclays.

Bursa de la Londra a deschis luni în scădere cu 1,52%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 ajungând la valoarea de 6.391,32 puncte. De asemenea indicele principal DAX 30 al bursei de la Frankfurt înregistra un declin de 1,5%, la 7.924,04 puncte, în timp ce indicele principal CAC 40 al bursei de la Paris a deschis luni în scădere cu 1,93%, la 3.761,89 puncte.

BCE s-a angajat să cumpere nelimitat obligaţiuni ale statelor din zona euro dacă va fi necesar să calmeze pieţele financiare. Dar investitorii se tem că situaţia din Cipru s-ar putea repeta în orice viitor pachet de asistenţă financiară.

Pe piaţa valutară, euro s-a depreciat cu peste 1%, la 1,294 dolari, iar în Asia declinul a ajuns la 1,2882 dolari. Uncia de aur a înregistrat cel mai semnificativ avans dintr-o lună, ajungând la 1.604 dolari.

Bursa japoneză a închis luni în scădere cu 2,71%, indicele Nikkei-225 ajungând la nivelul de 12.220,63 puncte, în timp ce indicele principal Kospi al bursei de la Seul a înregistrat un declin de 0,92%, ajungând la valoarea de 1.968,18 puncte, iar indicele Shanghai Composite Index al bursei chineze a închis în scădere cu 1,68%, la 2.240,02 puncte.

‘Este şocul cauzat de Cipru. Euro se depreciază, scade şi preţul barilului de ţiţei. Nu ştim ce se va întâmpla, şi asta devine un factor de incertitudine’, a afirmat Ken Hasegawa, de la firma Newedge, în Tokyo.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.