Cardinalul Bergoglio a povestit că a învins „tentaţia” şi nu a intenţionat niciodată să se căsătorească

0

Papa Francisc a afirmat că niciodată nu s-a gândit să se căsătorească, relatează EFE, citând volumul ‘Despre cer şi pământ’, editat în 2010, care conţine memorii ale noului suveran pontif, pe atunci arhiepiscopul de Buenos Aires Jorge Bergoglio.

‘Pe când eram seminarist, am fost orbit de o fată pe care am cunoscut-o la nunta unui unchi. M-a surprins frumuseţea ei, lumina ei intelectuală şi …, o vreme, imaginea ei îmi tot ocupa gândurile’, a mărturisit cardinalul. Timp de o săptămână, ‘când începeam să-mi fac rugăciunile, în minte în apărea fata’ respectivă şi, prin urmare, ‘a trebuit să-mi reanalizez opţiunea’.

‘Am ales din nou …calea religiei. Ar fi fost anormal să nu mi se întâmple aşa ceva’, a mai afirmat Jorge Bergoglio, descriind ‘ultima tentaţie’ la care a fost supus.

Cartea editată în 2010 este o culegere de dialoguri pe teme foarte diverse, omeneşti şi divine, purtate de înaltul prelat cu rabinul Abraham Skorka, rectorul Seminarului Rabinic Latinoamerican.

Unul dintre subiectele abordate a fost cel al celibatului preoţilor catolici. Este o ‘problemă mai degrabă de disciplină decât de credinţă’, care ‘se poate schimba’, spunea arhiepiscopul de Buenos Aires, subliniind însă că lui nu i-a trecut ‘niciodată prin cap să se căsătorească’.

Conversaţiile sale cu rabinul Skorka includ, ca o premoniţie, şi rolul conducătorilor religioşi. ‘Marii conducători ai poporului lui Dumnezeu au fost persoane care au lăsat loc îndoielii’. ‘Liderul religios împărtăşeşte, suferă, serveşte fraţilor săi’, spunea cel care de miercuri a devenit Papa Francisc.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.