Cătălin Ivan, susţinător al candidaturii Iaşiului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană

0

Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD şi liderul europarlamentarilor PSD, se declară un susţinător al candidaturii Iaşiului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană şi îşi exprimă convingerea că ministrul Culturii va sprijini toate oraşele candidate la acest titlu.

„Sunt convins că domnul Barbu, în calitate de ministru, va susţine în egală măsură toate oraşele înscrise în această cursă, precum Iaşi, Cluj, Timişoara sau celelalte şi va contribui într-un mod constructiv pentru ca dosarele de candidatură să fie realizate cât mai riguros. Aceasta cu atât mai mult cu cât competiţia este una europeană, iar evaluatorii vor fi sută la sută din afara ţării. De asemenea, sunt sigur că domnul ministru va lupta cu toate mijloacele administrative astfel încât să avem parte de o competiţie echilibrată şi cât mai frumoasă, iar cel mai bun oraş să câştige această cursă din care România are numai de câştigat”, a subliniat Cătălin Ivan, citat într-un comunicat al Biroului de presă al PSD transmis duminică .

Ivan se declară un puternic susţinător al candidaturii Iaşiului pentru acest titlu european, înfiinţând anul trecut chiar şi o asociaţie care să pregătească dosarul de candidatură.

„Iaşi – Capitală Culturală Europeană este un proiect extrem de important pentru mine şi îmi voi folosi toată experienţa acumulată la Bruxelles pentru a-l susţine cât mai bine. În acest sens, am înfiinţat şi Asociaţia Iaşi – capitală culturală europeană (AICCE), prin care am început deja să promovăm imaginea municipiului. Prin multă muncă, determinare şi cu un sprijin mai ferm din partea autorităţilor locale, consider că avem toate motivele să sperăm la obţinerea titlului”, susţine europarlamentarul Cătălin Ivan.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.