Ion Cazacu: Cred că nu există altă soluţie în cazul Adrian Năstase decât respingerea recursului

0

Ion Cazacu, avocat al fostului premier Adrian Năstase, a susţinut, luni, la finalul şedinţei în care s-a judecat recursul DNA la decizia de eliberare condiţionată luată de Judecătoria sectorului 4, că, în opinia sa, singura soluţie este respingerea de către instanţă a demersului procurorilor.

”A fost o dezbatere extrem de amplă şi cred că şi-a atins scopul.

Orice dezbatere în faţa instanţelor este un act de educaţie civică şi astăzi a fost şi un act de educaţie juridică.

Colegii mei au avut nişte argumente excepţionale după opinia mea în ceea ce priveşte problemele de natură juridică care au fost ridicate în acest dosar. În acelaşi timp, a existat şi latura emoţională deosebit de puternică în sală, pentru că într-adevăr, spun eu, după 272 de zile executate efectiv la care se adaugă cele 45 de zile pe care dl Adrian Năstase le-a câştigat printr-o muncă deosebită, cred că este momentul ca în seara asta să se afle alături de familie.

Eu cred că argumentele noastre au fost nu numai pertinente şi concludente, au fost nişte argumente care au ţinut seama de toate aspectele ridicate în recursul Parchetului şi, până la urmă, instanţa de judecată se va apleca cu mare atenţie asupra instituţiei juridice a eliberării condiţionate şi a poziţiei dlui Adrian Năstase faţă de pedeapsă.

Din acest punct de vedere, cred că nu există altă soluţie, este opinia mea, decât respingerea recursului”, a spus Cazacu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.