Papa Francisc: „Numele meu întăreşte legătura spirituală pe care o am cu Italia”

0

Papa Francisc a afirmat duminică, în cursul primei sale slujbe Angelus, că piaţa Sfântul Petru de la Vatican apare imensă, „ca lumea întreagă”, şi a spus că numele pe care l-a ales, Francisc, „întăreşte legătura spirituală pe care o are cu Italia”, informează duminică mass media din Peninsulă.

„Această piaţă are dimensiunile lumii întregi”, a afirmat Francisc, salutat cu entuziasm de peste 100.000 de credincioşi, care au adus în piaţa de la Vatican sute de steaguri din întreaga lume.

Dumnezeu ‘nu oboseşte niciodată’ să ierte oamenii şi, dacă Domnul nu ar ierta, lumea ‘nu ar mai exista’, a mai afirmat noul Pontif.

Sfântul Părinte a mai vorbit despre milostivenie şi a spus că oamenii, la rândul lor, „nu obosesc niciodată să ceară iertarea Domnului”.

Adresându-se celor peste 100.000 de credincioşi reuniţi în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, Papa a preferat să vorbească liber, în loc să citească discursul pregătit, îndepărtându-se astfel de o tradiţie nescrisă. Înainte de a rosti rugăciunea Angelus, după mesa oficiată în biserica Sfânta Ana de la Vatican, Francisc s-a oprit pe străzi, timp de aproape o oră, pentru a-i saluta, a-i îmbrăţişa şi a-i săruta pe credincioşi, într-un gest surprinzător, unic pentru un Pontif, care a pus în mare dificultate Jandarmeria de la Vatican, care are sarcina de a asigura măsurile de securitate. Francisc a depăşit limitele statului vatican, cel mai mic stat din lume, şi i-a salutat şi binecuvântat pe locuitorii Romei, care l-au întâmpinat strigând „Trăiască Papa, trăiască Francisc!”.

„Milostivenia schimbă lumea şi o transformă într-o lume mai puţin rece şi mai justă”, a mai spus Papa Bergoglio, care a afirmat de asemenea că a ales numele Francisc, care este numele sfântului patron al Italiei, Francisc de la Assisi, deoarece acest lucru „întăreşte legătura puternică” pe care o are cu Italia, „ţară din care provin strămoşii’ săi.

‘Sunt fericit să vă salut în această duminică, ziua Domnului, şi vă invit să continuaţi să vă rugaţi pentru mine’, a declarat Suveranul Pontif, care şi-a încheiat scurta intervenţie cu cuvintele ‘Vă doresc o duminică plăcută şi poftă bună!’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.