Zgonea: Zona Mării Negre are un mare potenţial de cooperare între ţările din regiune

0

Zona Mării Negre are un mare potenţial de cooperare atât între ţările din regiune, cât şi între această regiune şi alte ţări şi organizaţii internaţionale interesate, a afirmat luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, la lucrările conferinţei jubiliare ’15 years of commitment, succes and way forward’, desfăşurată sub egida Harvard Black Sea Security.

„Zona Mării Negre are, în opinia mea, un mare potenţial de cooperare atât între ţările din regiune, cât şi între această regiune şi alte ţări şi organizaţii internaţionale interesate. Desigur, întreaga regiune este caracterizată de o dinamică ridicată din punct de vedere demografic, economic şi social, care afectează sistemele de securitate socială, prezentând astfel provocări la care trebuie să răspundem adecvat. Prin urmare, trebuie să luăm în considerare interacţiunea dintre statele din regiunea Mării Negre şi parteneriatul lor cu organizaţiile internaţionale şi Uniunea Europeană, precum şi cu organizaţiile regionale şi sub-regionale, în vederea promovării politicilor comune şi aplicării principiilor democratice. Regiunea Mării Negre, în ansamblul ei, a constituit şi va constitui o temă de interes prioritar pe termen lung pentru politica noastră externă”, a subliniat Zgonea în alocuţiunea sa din cadrul panelului ‘Black Sea Area – A place where opportunities meet strategic policies’.

România este interesată de consolidarea şi aprofundarea cooperării cu toţi partenerii din regiunea extinsă a Mării Negre, în special în cadrul Sinergiei Mării Negre şi Parteneriatului Estic, ambele menite să stimuleze şi să consolideze cooperarea şi responsabilitatea regională, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă.

Evenimentul este organizat în perioada 18 – 20 martie, la Bucureşti, sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, în parteneriat cu Serviciul Român de Informaţii, cu participarea Harvard Kennedy School.

La conferinţă sunt dezbătute problemele actuale şi viitoare ale regiunii Mării Negre, provocările existente, dar şi oportunităţile ce trebuie fructificate la adevăratul potenţial, dintr-o perspectivă variată care reuneşte reprezentanţi ai mediului guvernamental, politic, diplomatic, academic, militar şi din societatea civilă, cercetători şi experţi din România şi din mai multe state ale Regiunii Extinse a Mării Negre.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.