Astăzi are loc ceremonia de inaugurare a pontificatului papei Francisc

0

Numeroşi demnitari, şefi de stat şi de guvern, în total 150 de delegaţii din întreaga lume, între care şi preşedintele României, Traian Băsescu, vor participa marţi, 19 martie, la Vatican la ceremonia de inaugurare a pontificatului papei Francisc, la care se aşteaptă să asiste circa un milion de persoane, care vor fi protejate prin impunătoare măsuri de securitate.

Papa argentinian, Jorge Mario Bergoglio, care a ales numele pontifical de Francisc şi care a cucerit deja întreaga lume şi întreaga Italie prin simpatia şi simplitatea sa, îşi va inaugura oficial pontificatul, marţi, la Vatican, în cursul unei ceremonii de răsunet mondial, în care va primi şi inelul pontifical, Inelul Pescarului.

Slujba de început a pontificatului primului papă provenit din Americi va avea loc în Piaţa Sfântul Petru, pe data de 19 martie, ziua Sfântului Iosif, patronul Bisericii.

În jurul orei locale 8:50, papa Francisc va ieşi din reşedinţa Sfânta Marta din incinta Vaticanului – unde încă locuieşte, înainte de a se muta în apartamentul său din Palatul Apostolic – iar în jurul orei locale 9:30 îşi va face apariţia în piaţa Sfântul Petru, la bordul unei maşini albe.

La ceremonie va fi prezent şi patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, o participare fără precedent de la Marea Schismă din 1054 dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei de Constantinopol.

Capitala Italiei aşteaptă cu nerăbdare, dar şi cu extraordinare măsuri de siguranţă, această ceremonie solemnă, scrie Corriere della Sera. În piaţa Sfântul Petru de la Vatican se aşteaptă peste 200.000 de credincioşi, în timp ce la Roma se estimează că vor fi marţi circa un milion de pelerini, în total, după cum a anunţat prefectul Romei, Giuseppe Pecoraro.

„Măsurile de siguranţă vor fi asigurate de peste 1.000 de agenţi ai forţelor de ordine, în colaborare cu peste 700 de voluntari de la Protecţia civilă”, a declarat luni prefectul Romei, care a mai anunţat interdicţia zborurilor avioanelor deasupra capitalei Italiei, marţi, pe întreaga perioadă a desfăşurării ceremoniei de la Vatican. De asemenea, marţi, metroul de la Roma va fi gratuit pentru toţi locuitorii oraşului şi pentru toţi credincioşii, până la ora locală 14:00.

În timpul ceremoniei, imaginea papei Francisc va fi difuzată pe mai multe ecrane gigant instalate în piaţa Sfântul Petru de la Vatican.

După cum a explicat luni, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, locurile din stânga de pe esplanada bazilicii Sf. Petru sunt rezervate personalităţilor bisericeşti, iar cele din dreapta, delegaţiilor politice din diferite ţări. În primele rânduri din piaţă, în apropiere de statuia Sf. Petru, se vor aşeza delegaţiile celorlalte religii, preoţii şi seminariştii. În dreapta, în faţa statuii Sfântului Paul, corpul diplomatic şi celelalte autorităţi. În spaţiul propriu zis al Pieţei Sf. Petru, locurile sunt libere pentru toţi credincioşii.

Potrivit Radio Vatican, delegaţiile oficiale ale Argentinei şi Italiei vor avea o atenţie deosebită şi vor fi aşezate în primul rând. Din Argentina şi-a anunţat prezenţa preşedintele ţării, dna. Cristina Fernández de Kirchner, însoţită de 19 responsabili de cel mai înalt nivel. Din Italia, preşedintele Giorgio Napolitano, cu soţia şi alte 16 personalităţi ale vieţii publice.

Acelaşi post de radio menţionează că din România şi-au anunţat participarea la Sf. Liturghie mai mulţi episcopi şi credincioşi, greco-catolici şi romano-catolici, precum şi o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române. La nivel politic, delegaţia oficială a României este condusă de preşedintele Traian Băsescu. Va lua parte, de asemenea, ministrul de externe, Titus Corlăţean, şi ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a precizat în conferinţa de presă de luni, potrivit Radio Vatican, că slujba din 19 martie se numeşte ‘Începutul ministeriului petrin al Episcopului Romei’ sau, cu alt termen, ‘Ceremonia de inaugurare a pontificatului’. Această precizare a venit, potrivit postului citat, în contextul în care în limbajul uzual au pătruns şi termeni nepotriviţi precum ‘întronizare’, ‘întronare’ sau ‘înscăunare’. Părintele Lombardi a subliniat că ceremonia de marţi este ‘Sf. Liturghie de inaugurare a slujirii Papei’, care este episcopul Romei, dar îndeplineşte un serviciu pentru Biserica universală. Este vorba de o slujire petrină, adică legată de Sf. Petru, al cărui succesor este papa. De aceea şi riturile sacre se desfăşoară la locurile care amintesc de prezenţa istorică a Sf. Petru. Ceremonia va începe la mormântul Sf. Petru, în centrul bazilicii vaticane, sub altarul central, şi va continua în faţa bazilicii, în piaţa care, potrivit tradiţiei, este şi locul unde Sf. Petru a suferit martiriul, Circul lui Nero ocupând, în antichitate, această zonă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.