Corlăţean, despre moţiunea privind Schengen: Autorii încearcă să câştige capital politic

0

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat luni că prin moţiunea simplă privind Schengen autorii încearcă să câştige capital politic prin deschiderea inoportună a unei dezbateri privind acest subiect şi le-a solicitat deputaţilor să voteze împotrivă.

„Autorii moţiunii încearcă să câştige capital politic prin deschiderea inoportună a unei dezbateri politice care încearcă să arunce inutil responsabilitatea privind întârzierea procesului de aderare la spaţiul Schengen în sarcina actualului Guvern şi în mod direct asupra MAE şi MAI”, a spus Corlăţean la dezbaterile din plenul Camerei privind moţiunea „Politica antieuropeană sau cum poate trăi USL fără Schengen”, depusă de Partidul Poporului-Dan Diaconescu şi susţinută de PDL.

El a admis că moţiunea este un demers democratic, însă a punctat că este incorect ca Guvernul şi MAE să fie criticate fără argumente de fond.

„Aş fi aşteptat o asumare a responsabilităţii, cel puţin a unora dintre semnatarii acestei moţiuni, mă refer la deputaţii PDL, care ştiu foarte bine că guvernarea PDL a ratat de o manieră foarte clară acest obiectiv în 2010, în 2011 programul de guvernare PDL prevedea data martie 2011 pentru aderarea la spaţiul Schengen şi tot parcursul lui 2011 şi 2012 au fost obiective ratate într-o perioadă cu condiţii mult mai favorabile, inclusiv europene”, a subliniat ministrul de Externe.

Corlăţean a susţinut că documentul conţine erori gramaticale, dar şi alte greşeli.

„Este o moţiune care pe fond abordează o temă importantă pentru România, pentru cetăţenii României, pentru mediul de afaceri din România, companii româneşti şi companii străine, dar o face dintr-o perspectivă a Opoziţiei şi aici fără să intru în foarte multe amănunte vă spun că nu mă voi opri asupra unor chestiuni de formă şi ele importante. Nu mă voi opri asupra greşelilor gramaticale din textul moţiunii respective. Nu mă voi opri asupra punctuaţiei, dezacordurilor gramaticale. Nu mă voi opri nici măcar asupra neştiinţei legate de denumirea oficială a unor state vecine, prietene, surori aşa cum este cazul Republicii Moldova şi nu Moldovei. Mă voi opri pe scurt asupra unor chestiuni de fond, mă voi opri asupra unor chestiuni de strategii de urmat, mă voi opri asupra a două propuneri formulate în textul moţiunii simple şi nu în ultimul rând la final mă voi referi la o eroare strategică fundamentală şi impardonabilă comisă de reprezentanţii opoziţiei PDL- PPDD”, a spus ministrul.

El a precizat că România a îndeplinit criteriile de aderare la spaţiul Schengen în urmă cu trei ani de zile.

„În pofida a ceea ce se afirmă în cuprinsul moţiunii această abordare şi promovare fermă şi clară a aşteptărilor României privind decizia de acceptare în spaţiul Schengen a avut un efect pozitiv concretizat prin introducerea pe agenda Consiliului JAI înainte de finalul lui 2013 a dezbaterii pentru adoptarea unei decizii etapizate a României şi Bulgariei în familia Schengen”, a adăugat ministrul.

El a făcut apel către toţi politicienii români să transmită un mesaj unitar prin care să solicite ca dezbaterea privind aderarea la spaţiul de liberă circulaţie să recapete sensul şi coordonatele unei discuţii oneste, deschise şi corecte, evitând invocarea unor teme conexe, care nu au legătură cu procesul de aderare la Schengen.

Ministrul de Externe a menţionat că foaia de parcurs privind Schengen este o strategie intrinsecă a Guvernului, motiv pentru care propunerea din moţiunea PPDD este lipsită de obiect.

Corlăţean a arătat că menţiunile din moţiunea simplă privind condiţionarea aderării României la Schengen de MCV reprezintă „un lucru absolut impardonabil”.

În final, el i-a invitat pe deputaţi să voteze împotriva acestei moţiuni simple.

Moţiunea a fost prezentată în plen de deputatul PP-DD Cornel Comşa, iar marţi va primi votul final.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.