DNA: Ancheta în cazul Iordache, extinsă pentru înşelăciune privind contractul de construire a autostrăzii Nădlac-Arad

0

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus extinderea cercetărilor faţă de omul de afaceri Nelu Iordache pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu încheierea şi derularea contractului de finanţare pentru construirea tronsonului de autostradă Nădlac – Arad, prejudiciul fiind de aproximativ 15 milioane de euro, precizează luni DNA .

„La solicitarea dumneavoastră din 14 martie, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: La data de 13 martie 2013, procurorii au dispus extinderea cercetărilor faţă de inculpatul Iordache Nelu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu încheierea şi derularea contractului de finanţare pentru construirea tronsonului de autostradă Nădlac – Arad, prejudiciul fiind de aproximativ 15 milioane de euro. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă noile acuzaţii în conformitate cu prevederile art. 6 din Codul de procedură penală”, se arată în răspunsul DNA.

În 14 martie, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au decis că Nelu Iordache rămâne în arest preventiv după ce au respins recursul formulat de acesta la decizia Tribunalului Bucureşti de prelungire a mandatului de arestare preventivă.

Tribunalul Bucureşti a decis pe 2 decembrie 2012 arestarea preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri Nelu Iordache, acuzat de procurorii DNA de mai multe fapte în legătură cu derularea de către firma sa, SC Romstrade SRL, a unui contract cu fonduri europene.

Nelu Iordache a fost reţinut pe 1 decembrie 2012 pentru săvârşirea infracţiunilor de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor europene, în formă continuată, delapidare, în formă continuată, folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 acte materiale), spălare de bani.

Potrivit DNA, în calitate de administrator al Romstrade, Nelu Iordache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25.000.000 lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

”Cea mai mare parte, şi anume 9.724.780 lei din suma destinată pentru construcţia autostrăzii, a fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăţilor în care era direct interesat, plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte din bani, şi anume 9.861.000 lei, au fost retraşi în numerar cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive. Inculpatul Iordache Nelu a falsificat personal 7 dintre aceste contracte”, susţine DNA.

În ceea ce priveşte alte 20 de operaţiuni comerciale care nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Nelu Iordache i-a instigat pe unii angajaţi ai societăţii să falsifice documente justificative, afirmă DNA.

”Banii au fost folosiţi fie pentru rambursarea de dobânzi şi comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au fost cheltuiţi cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară şi impozit aferente achiziţionării unui teren în comuna Adunaţii Copăceni, precum şi pentru materiale, lucrări şi servicii de consultanţă şi transport necesare proiectului de construcţie, a unui complex în comuna Adunaţii Copăceni. Toate aceste plăţi nu au legătură cu proiectul de construcţie a autostrăzii. Pentru a disimula adevărata provenienţă a banilor utilizaţi pentru plăţile sus menţionate, învinuitul Nelu Iordache a trecut aceşti bani, pe baza unor facturi care atestau operaţiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi banii s-au întors cu explicaţia ‘plată eronată’ sau ‘plată nedatorată’ în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operaţiunile de plăţi aferente contractului pentru construirea autostrăzii”, mai arată DNA.

Procurorii anticorupţie susţin că activitatea infracţională a fost desfăşurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înţelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat şi au restituit, de regulă în aceeaşi zi, sumele de bani la Romstrade, în alt cont, cu explicaţia de ‘plată eronată’ sau ‘necuvenită’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.