Liviu Dragnea: Regionalizarea nu se va face pe criterii politice

0

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a dat asigurări că procesul de regionalizare a României nu se va face pe criterii politice.

El a declarat, luni, că regionalizarea ‘nu este un proiect pentru Partidul Social Democrat (PSD) sau pentru Uniunea Social Liberală (USL)’, ci este ‘un proiect de ţară’.

‘Regionalizarea nu se va face pe criterii politice. Regionalizarea nu este un proiect pentru PSD sau pentru USL. Este un proiect de ţară, un proiect al României’, a spus, luni, Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, ‘viitoarea configuraţie a regiunilor va fi dată de o analiză complexă, profundă, la care se lucrează foarte puternic’.

”La ministerul pe care îl conduc, s-a constituit un grup format din academicieni, doctori, experţi, plus aleşi locali, parlamentari, societate civilă. Analiza este aproape gata, iar desenul regiunilor va fi dat de această analiză’, a adăugat vicepremierul.

Liviu Dragnea susţine că, din punct de vedere al Guvernului, regionalizarea are două obiective majore. Primul este acela de ‘a determina dezvoltarea echilibrată a României’ iar al doilea pentru ca ‘viaţa românilor să fie mai bună’.

Totodată, Dragnea susţine că procesul de regionalizare nu va concentra puterea administrativă dintr-o regiune într-un singur judeţ şi că instituţiile regionale vor avea sedii în fiecare judeţ.

”Trebuie să se detensioneze discuţiile pe această temă, pentru că nu va fi toată puterea dintr-o regiune într-un singur loc. Va fi sediul administrativ undeva, alt judeţ va avea Direcţia regională de finanţe, altul va avea Direcţia regională de mediu, în aşa fel încât din toată regiunea fiecare comunitate din fiecare judeţ să simtă că are acces la beneficiile regionalizării’, a afirmat Dragnea.

Potrivit acestuia, regiunile vor fi ‘un nivel intermediar aşezat la distanţa optimă’ între Guvern şi comunităţile locale, ele având posibilitatea de a derula proiecte de dezvoltare de anvergură zonale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.