Nicolae Mischie, condamnat definitiv la patru ani închisoare pentru corupţie

0

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat luni definitiv la patru ani închisoare cu executare pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj Nicolae Mischie, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită. Curtea supremă i-a respins recursul lui Mischie şi a menţinut deciziile de condamnare la patru ani de închisoare, date pe 12 iulie 2007 de Tribunalul Gorj şi pe 13 iunie 2012 de Curtea de Apel Timişoara. Decizia este definitivă, iar Nicolae Mischie va fi încarcerat.

Nicolae Mischie a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2005, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită. Potrivit DNA, în perioada 1999-2002, Nicolae Mischie a pretins de la omul de afaceri Clement Mocanu executarea unor lucrări de construcţii şi de renovare la trei imobile proprietate personală, valoarea totală a acestora depăşind 4,5 miliarde lei vechi.

În schimbul acestor servicii, Mischie a promis că poate interveni la diverse autorităţi ale statului în vederea obţinerii de către afacerist a unor contracte economice în favoarea firmelor care îi aparţineau. De asemenea, Mischie ar mai fi pretins, cu titlu de mită, un autoturism ARO, mobilier şi bunuri electrocasnice pentru dotarea proprietăţii sale din Târgu Jiu, au susţinut procurorii.

În dubla sa calitate – de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi preşedinte al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia – Nicolae Mischie a promis că îşi poate trafica influenţa pe lângă funcţionari cu înalte demnităţi publice din judeţ pentru acordarea unor facilităţi firmelor aparţinând omului de afaceri, pentru a stopa controalele pe linie fiscală la acestea, cât şi pentru a încheia unele contracte de execuţie lucrări în numele administraţiei publice judeţene pe care o reprezenta.

În baza înţelegerii intervenite între Mischie şi Clement Mocanu, la sfârşitul anului 1999, au fost începute lucrările de renovare-construcţie, precum şi de dotare la imobilul din Târgu Jiu, lucrări care au durat aproximativ doi ani şi care au fost suportate din banii constructorului.
La scurt timp, Mischie a pretins aceluiaşi om de afaceri efectuarea unor lucrări de renovare şi la imobilele sale din Bucureşti şi la o vilă din comuna Godineşti, judeţul Gorj.

În cursul anului 2003, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie a încheiat un contract pentru amenajarea interioară a obiectivului ‘Casa Gănescu’, autoritatea contractantă plătind în avans peste 248 milioane lei vechi din finanţări prin programul PHARE.
Lucrarea a fost atribuită preferenţial societăţilor controlate de afaceristul Clement Mocanu, oferta fiind direcţionată de Mischie, în mod expres, către aceste firme.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.