O firmă japoneză a prezentat un telefon mobil care măsoară pulsul

0

O firmă japoneză a prezentat luni un telefon mobil care poate măsura pulsul utilizatorului. Fujitsu intenţionează să comercializeze în cursul anului viitor telefonul care va permite strângerea de date referitoare la sănătate la serviciu sau acasă, fără a mai fi nevoie de instrumente de măsurare speciale, relatează AFP.

Aparatul funcţionează prin măsurarea variaţiilor de strălucire ale feţei unei persoane, cauzate de fluxul sanguin. Ţinând smartphone-ul îndreptat spre faţă cinci secunde, aparatul poate măsura nivelul hemoglobinei, folosindu-se de calitatea acestei proteine de a absorbi lumina verde din spectrul vizibil. Sistemul poate elimina din calcul mişcările capului sau alte perturbări, oferind o estimare precisă a ritmului cardiac, au asigurat cercetătorii de la Fujitsu.

Firma a precizat că dispozitivul poate fi instalat şi pe alte suporturi în afară de telefon, cum ar fi ecranul televizorului sau o oglindă.

‘Poate fi folosit în domeniul securităţii, de exemplu în locurile publice sau în punctele de control din aeroporturi, pentru depistarea oamenilor bolnavi sau care se comportă suspect’, arată Fujitsu într-un comunicat

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.