Cartea de identitate electronică va conţine date biometrice ce vor fi şterse automat din sistem după eliberare

0

Noile cărţi de identitate electronice vor conţine, ca şi paşapoartele, câteva date biometrice precum imaginea facială şi amprentele digitale, elemente care conferă un grad de siguranţă mai mare documentului şi care vor fi şterse din sistem prin procedură automată imediat după ce actul a fost eliberat, potrivit unui document postat pe site-ul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD).

„Datele biometrice incluse în cartea electronică de identitate sunt imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete. Vor fi exceptate de la obligaţia de furnizare a impresiunilor papilare persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă. Datele biometrice se colectează în scopul includerii în cartea electronică de identitate, în vederea verificării autenticităţii acesteia şi a identităţii titularului, printr-o comparare directă, între datele puse la dispoziţie de titular şi cele incluse în cartea electronică de identitate”, se precizează în document.

Potrivit autorităţilor, sporirea gradului de siguranţă al actului de identitate este necesar pentru a împiedica diferite persoane să efectueze tranzacţii imobiliare ilicite, trafic de persone sau pentru a stopa migraţia ilegală.

„Pe de altă parte, s-a conturat necesitatea alinierii la iniţiativele europene în materia evidenţei persoanelor şi a e-serviciilor, exemplificând preocupările de interconectare a sistemelor referitoare la identitatea electronică, pentru crearea premiselor necesare introducerii şi compatibilizării soluţiilor de e-administraţie, în concordanţă cu obiectivele care se subscriu proiectului european la scara largă, denumit STORK (Secure idenTity acrOss boRders linKed); acest proiect îşi propune să implementeze recunoaşterea la scară europeană a identităţii electronice, ceea ce va permite întreprinderilor, cetăţenilor şi funcţionarilor din administraţiile publice să îşi utilizeze, în oricare dintre statele membre, identitatea electronica atribuita la nivel naţional”, adaugă DEPABD.

Cartea electronica de identitate va fi de tip smart card şi va conţine date cu caracter personal, inclusiv date biometrice ale titularului, în format tipărit şi/sau în format electronic, stocate în cip-ul încorporat, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Conţinutul de date cu caracter personal al cărţii electronice de identitate se supune avizării de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Procedurile de preluare a datelor biometrice pentru emiterea cărţii electronice de identitate se realizează numai în prezenta titularului, la sediul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor sau al Direcţiei, cu excepţia situaţiei în care persoana este netransportabilă, respectiv la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular care înregistrează cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate.

„Pentru persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză eliberarea cărţii electronice de identitate, se eliberează carte de identitate fără cip încorporat, care conţine date cu caracter personal în format tipărit, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă”, completează Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Potrivit sursei citate, din punct de vedere tehnologic, cartea electronica de identitate (CEI) va avea încorporat un cip dublă interfaţă, cu contact şi contactless, care va include un microcontroler integrat, cu capabilităţi de procesare criptografică, memorie internă şi o antenă pasivă.

Realizarea cărţilor de identitate electronice va fi posibilă după ce Guvernul va adopta Hotărârea privind modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale din domeniul evidentei persoanelor, actelor de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actelor de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, rezidenţi în România.

Cărţile de identitate electronice vor fi făcute de Direcţia Generală de Paşapoarte, prin Centrul National Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice.

„În funcţie de deciziile care vor fi luate la nivel naţional, întrucât la nivelul CNUPPE sunt create premisele asigurării întregului flux tehnologic de personalizare, control, împlicuire şi expediţie a tuturor tipurilor de documente electronice sau non-electronice care sunt emise la nivel naţional, indiferent de format, activitatea desfăşurată până în prezent demonstrând capacitatea tehnică a sistemului de a face faţă solicitărilor de procesare a acestor documente, instituţiei noastre îi pot fi trasate sarcini şi pe linia procesării noilor cărţi naţionale de identitate. Formatul lor va fi de tip card realizat din material policarbonat. Producătorul acestor blanchete va fi Compania Naţională ‘Imprimeria Naţională’, companie care a asigurat aplicaţiile şi toate echipamentele cu care instituţia noastră îşi desfăşoară activitatea la acest moment”, a declarat seful DGP, Aurel Sime.

Proiectul de Hotărâre de Guvern, care se află la stadiul de avizare la alte ministere implicate, presupune înlocuirea cărţii de identitate existentă în prezent cu cea electronică sau, după caz, cu cea provizorie.

Termenul de valabilitate a cărţii electronice de identitate este de patru ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsa între 14 şi 18 ani, respectiv de zece ani pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani.

„Extinderea sistemului de personalizare asupra altor categorii de documente (n.r. cartea de identitate electronică) este posibilă întrucât modul de configurare a sistemului şi aplicaţiile implementate la nivelul CNUPPE sunt deosebit de flexibile, pot fi perfecţionate şi adaptate eventualelor solicitări ale tuturor instituţiilor abilitate în emiterea documentelor, de orice tip, astfel încât să poată asigura desfăşurarea unui flux permanent şi continuu al activităţilor. Punerea la punct a acestui sistem a creat premisele ca, în viitor, în măsura în care se va impune introducerea în circulaţie a altor tipuri de documente, electronice sau non-electronice, care vor fi emise de către autorităţile române competente, să poată fi personalizate în cadrul CNUPPE”, a adăugat Aurel Sime.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.