Ministrul Agriculturii: Trebuie să facem mult mai mult şi să recâştigăm încrederea consumatorilor

0

Autorităţile trebuie să ia măsuri pentru recâştigarea încrederii consumatorilor, iar situaţia va reintra în normal începând de joi, după prezentarea rezultatelor analizelor efectuate pentru probele de lapte, a declarat, miercuri, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

‘Astăzi /miercuri, 20 martie 2013, n.r./, am înţeles că au fost câteva situaţii neplăcute şi am simţit nevoia să convoc o întâlnire încă o dată cu aceştia, astfel încât să încercăm împreună să identificăm soluţiile pe care noi le-am identificat până la momentul de faţă şi să căutăm în continuare soluţii, încât să ieşim din acest blocaj care se pare că s-a creat. Problema pe care o înregistrăm este, într-adevăr, legată de consum şi cred că trebuie să facem mult mai mult decât atât să recâştigăm încrederea consumatorilor (…) Principalul beneficiar al acestor analize, al faptului că în România alimentaţia va fi din ce în ce mai sigură, este consumatorul. În România, avem 20 de milioane de consumatori. Faptul că s-au identificat anumite lucruri care erau suspecte, cred că este în beneficiul acestor consumatori. Tot ce este acum pe raft este bun de consum. Trebuie reglată relaţia între producători şi procesatori’, a afirmat Constantin.

Oficialul MADR a precizat, totodată, că situaţia va reintra în normal începând de joi, după prezentarea rezultatelor din buletinele de analiză.

‘Sunt cauze destul de multe şi cred că odată ce lucrurile vor fi prezentate mâine /joi, 21 martie 2013, n.r./ într-o conferinţă de presă la ANSVSA, unde voi participa şi eu, lucrurile vor intra în normal. S-au făcut foarte multe analize în această perioadă. Principalul beneficiar al acestor analize, al faptului că în România alimentaţia va fi din ce în ce mai sigură, este consumatorul. De ce cred eu că de mâine lucrurile vor intra în normal? Vom prezenta rezultatele tuturor analizelor şi sunt peste o mie de buletine de analiză care au fost făcute din o mie de locuri. Sunt cazuri izolate de ferme în care au fost identificate probleme, dar care au fost izolate la acest moment. Soluţia este să eliminăm cauza. Acum trebuie să identificăm ce s-a întâmplat. Sunt cazuri în care s-au înregistrat pierderi. Dozatoarele de lapte închise până acum vor fi redeschise în câteva zile’, a spus ministrul Agriculturii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.