România speră într-o colaborare cu investitorii chinezi în domeniul energiei nucleare şi pentru retehnologizarea termocentralelor

0

Colaborarea româno-chineză ar trebui să nu se limiteze la tradiţionalele relaţii comerciale şi să acceseze capitalul chinez pentru marile proiecte de investiţii în domeniul energiei nucleare şi al retehnologizării termocentralelor, a declarat marţi,  preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România-China, Gabriel Ghelmegeanu.

‘România îşi doreşte să nu se limiteze la relaţiile comerciale cu China, cele de import-export, şi este interesată în atragerea unor mari investitori chinezi în parteneriatul public-privat pentru lucrări mari de infrastructură, de căi ferate, în domeniul energiei, unde sunt deja în derulare construcţii de parcuri fotovoltaice. România speră şi într-o colaborare în domeniul energiei nucleare şi pentru retehnologizarea termocentralelor’, a spus Ghelmegeanu.

Acesta şi-a exprimat dorinţa ca, la negocierile în curs, sau cele care vor avea loc, referitoare la proiectele mari de colaborare economică şi comercială, România să beneficieze de poziţia privilegiată pe care o are regiunea administrativă specială Hong-Kong.

Gabriel Ghelmegeanu a arătat că Hong-Kong-ul ştie foarte bine cum să colaboreze cu ţara mamă, dar şi cu reprezentanţii continentului european, în baza celor 100 de ani de ocupaţie britanică.

Referindu-se la relaţiile comerciale bilaterale, Ghelmegeanu a menţionat că, în comerţul cu China, actualul deficit este în jur de 1 la 5 (exporturi româneşti/importuri din China), anterior fiind de 1 la 16 sau 1 la 12, în timp ce, ‘de ani buni de zile, cu Hong Kong există un excedent comercial de 1 la 5, adică exportul românesc este de 5 ori mai mare faţă de importuri, ceea ce arată că este mai uşor de intrat pe piaţa chineză prin intermediul Hong Kong decât direct ‘.

El a precizat că autorităţile din Hong Kong au dezvoltat anumite politici pentru a încuraja exportatorii din alte ţări şi a le facilita accesul pe piaţa chineză, dând ca exemplu faptul că pentru vin taxa vamală este de 48,5 la sută pentru exportul direct în China continentală şi zero la sută dacă acesta se face prin intermediul Hong Kong-ului.

În legătură cu modul de abordare a pieţei chineze, Gabriel Ghelmegeanu a recomandat firmelor româneşti să îşi evalueze foarte bine oferta, atât din punct de vedere al calităţii, preţului, dar şi al cantităţilor pe care le pot oferi.

‘Sunt foarte multe produse pe care românii le pot exporta, dar în momentul în care s-a ajuns să se negocieze cantităţile, s-a văzut că partenerii chinezi nu mai sunt interesaţi pentru că este oferită o cantitate foarte mică de către români’, a spus preşedintele Camerei Bilaterale România-China.

În încheiere, acesta a subliniat că unul dintre secretele pătrunderii pe piaţa asiatică este ‘solidaritatea exportatorilor’, românii încercând să obţină avantaje pe pieţele externe în dauna compatrioţilor, spre deosebire de alte firme străine, care se prezintă la târgurile internaţionale sub steagul naţional şi nu ca individualităţi.

‘Dacă încercăm să ne ducem singuri, independenţi, nu avem nicio şansă de a accesa piaţa asiatică’, a punctat Ghelmegeanu.

Consiliul pentru Dezvoltare Comercială din Hong Kong (HKTDC) şi biroul său din Bruxelles au organizat, marţi, la Bucureşti, un seminar de afaceri la care au participat circa 130 de reprezentanţi ai unor firme româneşti interesate să deruleze afaceri cu China.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.