Argeş: A doua zi de proteste la Dacia

0

Salariaţii de la Uzina Vehicule Dacia continuă, joi, protestul început în urmă cu o zi, ca urmare a nemulţumirilor legate de evoluţia negocierilor pe marginea contractului colectiv de muncă.

„Protestul continuă, dar nu există până la acest moment revendicări clare. Din punctul de vedere al companiei, există deschidere pentru discuţii cu sindicatele”, a declarat  directorul de comunicare al Dacia, Anca Oreviceanu.

Reprezentanţii administraţiei şi cei ai sindicatului continuă discuţiile pe marginea contractului colectiv de muncă, începute încă din luna februarie, potrivit aceleiaşi surse.

Muncitorii din primul schimb de la secţiile Uzinei Vehicule Dacia, cei care au declanşat protestele în ziua precedentă, au refuzat să reia lucrul, o parte dintre ei adunându-se joi dimineaţă în zona porţii de acces în uzină, unde scandează împotriva conducerii.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri seară de Direcţia Comunicare Dacia, protestul este unul ilegal şi nu este susţinut de sindicat.

„În data de 20 martie 2013, câteva sute de salariaţi ai Uzinei Vehicule au încetat lucrul şi au declanşat un protest ilegal. Acesta a continuat la schimbul doi, cu un număr similar de persoane. În acelaşi timp, peste 80% din salariaţii platformei au continuat activitatea în mod responsabil, pentru a respecta angajamentele faţă de clienţi”, se arată în comunicat.

Conducerea uzinei a decis ca salariaţii care au părăsit posturile de lucru să nu fie plătiţi pentru timpul în care se consideră că au absentat nemotivat. În plus, Sindicatul Automobile Dacia (SAD) a fost notificat de administraţie că protestul este ilegal.

„În răspunsul scris către conducerea Dacia, SAD s-a desolidarizat de participanţii la greva spontană şi confirmă că protestul este ilegal”, se mai precizează în comunicat.

Protestul spontan de la Dacia se desfăşoară în paralel cu negocierile dintre sindicate şi reprezentanţii patronatului pe marginea contractului colectiv de muncă, însă niciuna dintre părţi nu a prezentat încă o poziţie oficială referitoare la evoluţia discuţiilor.

Potrivit reprezentanţilor patronatului, discuţiile privind contractul colectiv de muncă au început în urmă cu o lună şi încă nu s-au finalizat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.