Bihor: Pistă de biciclete, de 35 de km, peste graniţă, între Oradea şi oraşul vecin

0

Primăria Oradea a anunţat că au demarat lucrările la pista internaţională de biciclete ce va traversa frontiera româno-ungară pentru a lega Oradea de localitatea vecină ungară Berettyoujfalu, pe o distanţă de 35 de kilometri.

Potrivit comunicatului remis joi de administraţia locală, pista de biciclete este un proiect comun al Primăriei Oradea şi al celei din Berettyoujfalu, iar echipa de specialişti ungari a pornit lucrările propriu-zise de construire a pistei prin predarea amplasamentului, în cursul zilei de miercuri, firmei executante, în prezenţa primarului Murakozi Istvan (Berettyoujfalu), respectiv a viceprimarului Oradiei Mircea Mălan şi Ciprian Barna, directorul Zonei Metropolitane Oradea.

‘Pista de biciclete este o nouă dovadă a faptului că atunci când colaborăm împreună reuşim să facem lucruri bune pentru comunităţile noastre. În ceea ce priveşte proiectele transfrontaliere în perioada 2007-2013, 40% din proiectele care au vizat Oradea au avut ca parteneri de proiect localităţi din Ungaria, iar aceste proiecte nu s-ar fi realizat fără implicarea activă a partenerilor noştri ungari. Pentru aceasta este foarte important să pregătim în acest an o colaborare la fel de fructuoasă pentru sesiunea de proiecte 2014-2020’, a spus viceprimarul Mircea Mălan.

Pista de biciclete are ca scop construirea unei reţele de trafic cicloturistic între cele două oraşe şi se va realiza, într-un an, paralel cu drumul naţional E60, pe o lungime totală de 35.020 metri. Pista va porni din Oradea şi va atinge în mod direct comunele: Berettyoujfalu, Mezopeterd, Biharkeresztes, Artand şi Borş.

Bugetul total al proiectului transfrontalier, demarat prin discuţii în 2011, este de 6.248.607,66 euro, din care bugetul alocat Primăriei Oradea este de 1.347.178,70 euro.

Prin realizarea investiţiei va scădea aproximativ cu 50% numărul accidentelor cicloturistice, se vor îmbunătăţi condiţiile de siguranţă în circulaţia cu bicicleta, se va stimula crearea de locuri de muncă şi scăderea şomajului în zonă, respectiv gradul de poluare a mediului, va creşte gradul de sănătate a populaţiei, gradul de atractivitate turistică în zonă, respectiv gradul de competitivitate al localităţilor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.