Ponta despre OUG privind RA-APPS: Guvernul nu va mai păstra nicio vilă, cu excepţia celor de protocol

0

Premierul Victor Ponta a anunţat că Executivul a adoptat ordonanţa privind imobilele aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), precizând că vor fi scoase la vânzare vilele RA-APPS, cu excepţia celor de protocol de la Neptun, Sinaia, Covasna şi Scroviştea.

„Am adoptat ordonanţa cu RA-APPS-ul. Era vorba să o lăsăm o săptămână, dar ne-am gândit în şedinţă (în şedinţa de Guvern de miercuri – n.r.) câtă lume o să sune până săptămâna viitoare, mai bine să o adoptăm acum, ca să nu mai aibă cine să mai sune”, a declarat Ponta, miercuri seară, la RTV.

El a explicat că Executivul nu va mai păstra în subordine nicio vilă, cu excepţia celor de protocol în care pot merge preşedintele ţării, premierul, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor sau invitaţii străini. „Nu va mai păstra Guvernul nicio vilă. Sigur, rămân acele vile de protocol de la Neptun şi de la Sinaia şi faimoasa vilă de la Covasna, care sunt pentru preşedinte, prim-ministru, preşedintele Camerei, Senatului, invitaţi străini. Plus, cea de la Scroviştea, dacă nu mă înşel. Pentru cazare, RA-APPS îşi păstrează un singur bloc, blocul de pe Eminescu (strada Mihai Eminescu din Capitală – n.r.), sunt vreo 65 de apartamente, foarte confortabile, în care au voie să stea doar miniştri şi la 15 zile după mandat trebuie să părăsească locuinţa”, a adăugat premierul.
Ponta precizat că şi secretarii de stat pot sta în locuinţele RA-APPS până la trei luni de la venirea lor în Bucureşti, în cazul în care nu au domiciliul în Capitală.

Potrivit primului-ministru, cu acele excepţii prezentate, precum şi a sediilor unor ambasade, restul imobilelor RA-APPS vor fi evaluate şi scoase la vânzare, punctând că ar fi vorba de circa 600-700 de imobile.

Victor Ponta a afirmat că oricine poate cumpăra casele RA-APPS, la preţul de evaluare, subliniind că nu se va acorda prioritate celui care locuieşte în respectivul imobil.
Premierul a vorbit şi de existenţa unor „probleme locative mai speciale”, dând drept exemplu cazul Ilie Ilaşcu şi menţionând că pentru astfel de situaţii „vreo sută şi ceva” de imobile vor fi transferate către primărie.

Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.