România va acorda ajutor lunar nerambursabil pentru azilanţi, potrivit unei ordonanţe adoptate de Guvern

0

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii azilului care prevede că persoanele care dobândesc o formă de protecţie în România vor beneficia de un ajutor lunar nerambursabil.

Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ stipulează transformarea ajutorului lunar rambursabil pentru aceste persoane în ajutor lunar nerambursabil şi raportarea cuantumului acestuia la indicatorul social de referinţă (ISR).

Documentul reglementează şi perioada în care beneficiarul poate ridica suma reprezentând ajutorul lunar.

Astfel, dacă timp de trei luni se constată că ajutorul nu este ridicat, plata acestuia se suspendă iar în cazul în care până la finalizarea termenului de nouă luni prevăzut de lege nu a fost solicitat, ajutorul nu se mai acordă.

De asemenea, actul normativ prevede reglementarea situaţiilor pentru care nu a mai fost posibilă recuperarea sumei acordate cu titlu de ajutor rambursabil, aşa cum prevedea iniţial legea, prin stingerea debitelor, acestea fiind imposibil de recuperat în condiţiile în care persoanele care au beneficiat nu se mai află pe teritoriul României.

Legea nr. 122/2006 privind azilul în Romania prevedea că persoanele care dobândeau o formă de protecţie beneficiau de un ajutor lunar rambursabil. Ajutorul se acorda fiecărei persoane care îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, pe o perioadă de maximum şase luni, cu posibilitatea prelungirii pentru încă o perioadă de cel mult trei luni, pentru motive întemeiate. Beneficiarii aveau obligaţia să ramburseze sumele acordate cu titlu de ajutor.

„Din cauza faptului că persoanele beneficiare, mai devreme sau mai târziu, părăsesc teritoriul României, ajutorul lunar nu mai poate fi recuperat, situaţie care a determinat, pe parcursul aplicării prevederilor Legii, acumularea de debite a căror valoare reprezenta, la sfârşitul lui 2011, 1.208.422 de lei. Acumularea de debite se constată şi la sfârşitul trimestrului III al anului 2012, suma totală a acestora ridicându-se la 1.322.362 lei. Având în vedere cele prezentate, se impune modificarea Legii 122/2006 privind azilul în Romania, astfel încât situaţiile identificate de către Curtea de Conturi ca abateri de la legalitate să fie înlăturate”, precizează Executivul.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.