25 martie 2013 – termen limită pentru unele obligaţii fiscale

0

ANAF informează că, după caz, până luni, 25 martie a.c. inclusiv, trebuie depuse la Fisc:

Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care la 31 decembrie 2012 îndeplineau condiţiile de microîntreprindere prevăzute la art. 112^(1) pentru trecerea de la plata impozitului pe profit la plata impozitului pe venit microîntreprinderi. Reglementare: art. 112^2, alin. (3) Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097. Se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 şi care se află înscrise în „Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare” a căror perioadă fiscală este luna şi care au depăşit cifra de afaceri de 2.250.000 lei în luna februarie 2013, în vederea ieşirii din sistemul TVA la încasare începând cu 1 aprilie 2013. Reglementare: OPANAF nr. 1529/2012;

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie, formular 100. Reglementare: OPANAF nr. 1950/2012;

– Declaraţia privind impozitul pe profit, formular 101 pentru anul 2012. Se depune de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 34 alin. (5) lit. a) şi b), alin. (14) şi (15). Reglementare: art. 35 alin. (1) Cod Fiscal; OPANAF nr. 1.950/2012;

– Declaraţia privind impozitul pe profit, formular 101 pentru luna ianuarie 2013. Se depune de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care la 31 decembrie 2012 îndeplineau condiţiile de microîntreprindere prevăzute la art. 112^(1) şi începând cu 1 februarie 2013 au devenit plătitori de impozit pe venit microîntreprinderi. Reglementare: art. 112^2, alin. (3) Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii februarie 2013, formular 112. Reglementare: OMFP nr. 1.045/2012;

– Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România – pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2013, formular 224. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012;

– Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2013, formular 300. Reglementare: art. 156^2 Cod Fiscal; OPANAF nr. 1.790/2012. Atenţie! Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal până la 10 februarie 2013;

– Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 din Codul Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglementare: art. 156^3 Cod Fiscal; OPANAF nr. 30/2011;

Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307. Se depune de către persoanele impozabile: pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7), precum şi de cele al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal. Reglementare: art. 156^3 Cod Fiscal; OPANAF nr. 640/2012;

Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311. Se depune până la 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, pentru declararea şi plata TVA aferentă: livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau de servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA. Reglementare: OPANAF nr. 418/2012;

– Declaraţia recapitulativă privind livrările/ achiziţiile /prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna februarie 2013, formular 390 VIES. Reglementare: art. 156^4 Cod Fiscal; OPANAF nr. 76/2010;

– Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna februarie 2013 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.