Atentat la Damasc: un important demnitar religios ucis împreună cu 15 credincioşi

0

Cel mai celebru demnitar religios sunit proregim în Siria, Mohammad Said al-Buti, a fost ucis joi împreună cu 15 credincioşi într-un atentat sinucigaş într-o moschee din nordul Damascului, au anunţat televiziunea oficială şi un ONG sirian, informează Reuters şi AFP.

„Şeic Mohammad Said al-Buti şi cel puţin cincisprezece persoane au fost ucise în atentatul ce a vizat moscheea al-Iman din cartierul Mazraa. Zeci de persoane au fost rănite”, a precizat Observatorul sirian pentru drepturile omului /OSDH/.

Agenţia oficială Sana a anunţat 15 morţi, printre care demnitarul religios, şi peste 40 de răniţi, subliniind că atacatorul sinucigaş şi-a acţionat centura explozivă în timpul unui curs de religie.

Buti, 84 de ani, a condus rugăciunile de înmormântare pentru tatăl lui Bashar al-Assad, fostul preşedinte Hafez al-Assad.

Criticii imamului îl vedeau ca pe un purtător de cuvânt religios în sprijinul lui Assad. Când a început revolta în martie 2011, el şi-a exprimat repede sprijinul faţă de familia Assad, care a guvernat Siria pentru mai mult de patru decenii. Buti era un musulman sunit, secta ce constituie majoritatea populaţiei Siriei.

Suniţii au condus revolta împotriva lui Assad, o mişcare ce a început cu proteste paşnice dar care a degenerat în război civil sângeros, cu vărsare de sânge sectară între suniţi şi populaţia lui Assad alawită minoritară, notează Reuters.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.