Băsescu: Categoric nu voi mai folosi aeronava TAROM

0

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, 21 martie, că nu va mai folosi aeronava TAROM pentru deplasările sale.

 „Categoric, nu! Categoric nu voi mai utiliza aeronava TAROM pusă la dispoziţie”, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă va mai utiliza aeronava acestei companii.

El a subliniat că era vorba despre „angajarea” unui avion de la TAROM în regim charter.

„Pur şi simplu s-a propagat o minciună, că se cheltuiesc şapte milioane de euro cu avionul pentru preşedinte. Nu este adevărat. Vă asigur că la nevoie, atunci când va fi nevoie, voi lua în charter un avion de la o companie străină, ca să ne spună atunci Guvernul cât costă avionul. Nu voi mai folosi avioane TAROM, cum am decis să nu mai folosesc nici avioane Romavia, la vremea respectivă”, a completat preşedintele.

Dacă iniţial el a declarat că nu există un contract între Administraţia Prezidenţială şi TAROM, ulterior, a precizat că i-a spus purtătorul de cuvânt că există un contract, dar a întărit ideea că acesta nu viza „ţinerea” la dispoziţia preşedintelui a unui avion.

„Vă asigur că mâine o să vă pun la dispoziţie datele de interes. Dar în mod cert nu este un contract pentru ţinerea la dispoziţie a avionului, ci pentru punerea la dispoziţie charter a avionului. Eu acum am aflat în lift că există o minută între TAROM, un contract între TAROM şi Preşedinţie, înseamnă că nu vă pot da mai multe detalii. Categoric nu mai utilizez avioane TAROM, cu asta lucrurile sunt clare”, a precizat şeful statului.

Compania TAROM a trimis zilele acestea o scrisoare Administraţiei Prezidenţiale în care solicită un răspuns cu privire la rezilierea sau continuarea contractului pentru efectuarea zborurilor oficiale ale preşedintelui cu aeronava Airbus A310, a anunţat joi preşedintele Consiliului de Administraţie al TAROM, Dan Pascariu, într-o conferinţă dedicată planului de management al companiei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.