OUG: Secretarii de stat primesc locuinţă de serviciu de la RA-APPS pe trei luni; miniştrii – pe un an cu posibilitatea de prelungire

0

Miniştrii, demnitarii care ocupă o funcţie asimilată celei de ministru, precum şi miniştrii delegaţi pot primi temporar locuinţe de serviciu de la RA-APPS, contractele de închiriere încheindu-se pe un an, cu posibilitatea de prelungire, în timp ce secretarii de stat pot beneficia de astfel de locuinţe pe o perioadă de trei luni de la numirea în funcţie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern.

„Atribuirea imobilelor de către Regia Autonomă ‘Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat’ se va face la cererea ministerelor, a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale sau a instituţiilor publice interesate, după caz, cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului şi în limita fondului locativ existent”, se arată în textul OUG, făcut public vineri.

Nu beneficiază de locuinţa de serviciu persoanele care deţin în proprietate exclusivă sau în coproprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în municipiul Bucureşti. Nu pot fi atribuite locuinţele care sunt revendicate de foştii proprietari şi care fac obiectul unui proces civil, se menţionează în actul normativ.

Beneficiarii primesc locuinţa de serviciu complet dotată, inclusiv cu mobilier.

Chiria, cheltuielile de întreţinere a imobilelor şi amortizarea bunurilor din dotarea acestora, inclusiv a mobilierului, se asigură de instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea beneficiarii, în limita unei sume de 18.600 lei anual pentru fiecare beneficiar în parte. Cuantumul acestei sume poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului.

„Contractul de închiriere încetează de drept la data încetării calităţii care a determinat atribuirea locuinţei de serviciu, în cazul miniştrilor, inclusiv persoanelor care ocupă funcţii asimilate celei de ministru şi miniştrilor delegaţi, respectiv după o perioadă de trei luni de la data numirii în funcţie în cazul secretarilor de stat şi persoanelor care ocupă funcţii asimilate celei de secretar de stat”, se menţionează în actul normativ.

La data încetării contractului de închiriere beneficiarul are obligaţia de a preda locatorului imobilul în starea în care acesta se afla la momentul preluării, precum şi de a suporta cheltuielile necesare pentru renovarea acestuia în cazul deteriorării din culpa sa.

Imobilele care au destinaţia de locuinţe de protocol nu pot fi închiriate.

RA-APPS va scoate la vânzare 694 de imobile şi va păstra 64 pentru demnitari.

Jumătate din sumele obţinute prin vânzarea imobilelor proprietate privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) va ajunge la bugetul de stat, urmând ca aceşti bani să fie alocaţi pentru cheltuieli de investiţii, în timp ce un procent de 50% va rămâne la dispoziţia Regiei pentru lucrări de modernizări şi investiţii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.