Pe când fumăritul? (întrebare adresată Fiscului)

1

Pe 14 martie, în Monitorul Oficial era publicată “Hotărârea Guvernului nr.84/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004”. Deşi sună extrem de tehnic, respectiva HG nu face decât să îmbrace în zahărul unei aşa zisei deductibilităţi hapul amar aplicat ca tratament fiscal de la începutul lui februarie de către proaspătul (la acea vreme) cabinet Ponta.

 

Prin modificarea Codului Fiscal operată la începutul lui februarie 2013, microîntreprinderile sunt obligate să plătească nu impozit pe profit ci pe… cifră de afaceri.

Practic, de la acea dată, firmele nu mai au posibilitatea să-şi ajusteze profitul folosindu-se de diferite pârghii fiscale deductibile şi, implicit, să nu mai plătească impozit pe profit, ci sunt obligate să plătească un impozit de 3% pe cifra de afaceri (indiferent de data la care a fost înfiinţată firma).

Decizia era justificată de executiv prin dorinţa de a înlocui baza impozabilă volatilă numită “profit” cu o alta certă (“cifră de afaceri”) pentru descurajarea comportamentului folosit de majoritatea companiilor pentru a-şi diminua profitul.

Nu insistăm asupra modalităţilor folosite (oricum, în România, sunt prea puţine segmente din zona cheltuielilor care sunt considerate deductibile) dar una dintre acestea, folosită frecvent, era cea legată de deducerea costului combustibililor din profit.

Chiar dacă, până acum, din valoarea bonului de benzină era dedusă doar 50% din sumă, procedeul în sine era o supapă de venituri pentru multe dintre firmele aflate la limita supravieţuirii.

Numai că, din punctul de vedere al celor de la Finanţe, procedeul avea marele dezavantaj că permitea “trucarea” profitului unei firme, aducându-l chiar în zona negativă.

Pentru a explicita mai clar ce se întâmplă, să facem un exerciţiu teoretic.

Firma X avea, până la 1 februarie 2013, venituri de 100 lei şi cheltuieli de 150 lei. Profitul fiind negativ, însemna că impozitul pe profit era nul.

De la 1 februarie însă, impozitul se calculează la cifra de afaceri adică la totalul veniturilor firmei. Asta înseamnă că, deşi are pierderi, firma datorează un impozit de 100 lei X 3% = 3 lei către finanţele publice.

Nu mai insistăm asupra procedurilor birocratice impuse de noua regulă a jocului fiscal, dar noul impozit se aseamănă cu mult hulita taxă forfetară. Introducerea acesteia a fost echivalentă cu dispariţia a mii de firme şi sute de mii de locuri de muncă, iar noua politică fiscală poate avea repercusiuni similare.

Nu dorim să luăm apărarea celor care “fentează” fiscul dar, în lipsa unui cadru legislativ şi economic coerent care să stimuleze dezvoltarea microintreprinderilor, patronii acestora s-au adaptat, pentru a supravieţui, la situaţia existentă.

Revenind la noua HG, aceasta nu face decât să complice şi mai mult lucrurile. Dacă până acum, pentru deducerea cheltuielilor generate de achiziţia de combustibil era suficient ca pe bonul de benzină să fie înscris numărul autovehiculului, începând de acum trebuie ca pe bon să fie trecut şi codul unic de înregistrare al firmei beneficiare a combustibilului.

Numai că, pentru aceasta, furnizorii trebuie fie să-şi adapteze softurilor caselor de marcat, pentru a putea inscripţiona pe bon codul fiscal al beneficiarilor, fie să emită factură la fiecare client în parte.

Suma maximă pentru care se face acest lucru este de 100 de euro calculată la cursul din acea zi. Ce se întâmplă dacă suma este mai mare? Legiuitorul “uită” să mai menţioneze, dar se pleacă, probabil, de la prezumpţia că nimeni nu poate alimenta odată de mai mult de 100 euro. (Se pare că cei din executiv nu au auzit de camioane sau alte mijloace de transport care au rezervoare pe măsura capacitaţii lor cilindrice).

Ajunşi în acest punct nu putem să nu ne punem câteva întrebări:

–   Câţi dintre furnizorii de combustibil vor fi dispuşi să facă o investiţie suplimentară pentru achiziţionarea softului necesar şi a noilor case de marcat?

–   Cât va dura plata combustibilului în noile condiţii, atâta timp cât personalul casier va trebui să introducă manual şi datele firmei? (pentru comparaţie gândiţi-vă ce înseamnă timpul implicat în procedura de achiziţie a unei roviniete)

Cine va avea realmente de profitat de noua prevedere guvernamentală? Companiile de software? Vânzătorii de case de marcat? Bugetul naţional? Microîntreprinderile?

Oricum, până la apariţia normelor metodologice de aplicare a HG va mai trece, prin tradiţie, ceva timp în care totul se va rezuma la a completa neobosit facturi.

Probabil ca furnizorii vor trebui să înfiinţeze case marcat diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice. În final, totul se va termina, în clasicul stil dâmboviţean cu o mare brambureală care va complica şi mai mult viaţa.

Şi dacă tot suntem la capitolul supra fiscalizare: pe când fumăritul?

 

Dănuţ Dudu

 

Notă: Pentru cei care nu ştiu, “fumărit” se numea o dare percepută în Tara Românească şi în Moldova, în secolul. XVII, pe fiecare coş de fum al caselor ţărăneşti, respectiv pe fiecare casă, mai precis, pe casa în care se făcea foc. Acest impozit mai era cunoscut şi sub denumirea de coşărit. În esenţă, fumăritul era un impozit de capitaţie, adică un impozit, sub formă de cote fixe, perceput, în evul mediu, pe fiecare cap de locuitor.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. marius spune

    mai apare si ” fumariciu”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.