Preşedinţii Partidului Democrat Liberal – documentar

0

De la înfiinţarea sa, Partidul Democrat (actualmente Partidul Democrat Liberal) a avut cinci preşedinţi: Constantin Vişinescu, Petre Roman, Traian Băsescu, Emil Boc şi Vasile Blaga. Partidul Democrat este urmaşul Frontului Salvării Naţionale (FSN), înscris la Tribunalul Municipiului Bucureşti ca ‘mişcare politică’ prin Decizia Civilă nr. 27 din 6 februarie 1990.

 

  •  Constantin Vişinescu (23 mai 1991 – 29 mai 1993)

Partidul Democrat (PD), condus de avocatul Constantin Vişinescu, a luat fiinţă la 23 mai 1991, când Tribunalul Municipiului Bucureşti a recunoscut fuziunea dintre Partidul Alianţa pentru Democraţie, Partidul Social Democrat Creştin Român, Partidul Poporului din România şi Frontul Popular Român (filiala Bucureşti) şi constituirea unei noi formaţiuni politice. În cei doi ani de existenţă, partidul nu a avut puterea să îşi definească un program şi să îşi atragă electoratul, PD neparticipând la alegerile locale din februarie 1992 şi nici la cele parlamentare din septembrie 1992.

La începutul anului 1993, PD a primit oferta de a fuziona cu Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus de Petre Roman. Preşedintele PD, Constantin Vişinescu, declara la 8 aprilie 1993, într-o conferinţă de presă comună cu Petre Roman, că în realizarea acestei fuziuni ‘s-a contat pe experienţa şi autoritatea unui partid al Revoluţiei, un partid parlamentar cu o mai mare experienţă, în încercarea vastă de a aduna forţele politice de centru pentru a realiza o mişcare democrată în România’, că acest act nu este conjunctural şi că PD nu va ridica pretenţii cu privire la constituirea viitorului Birou Executiv.

 

  • Petre Roman (29 mai 1993 – 19 mai 2001)

Petre Roman a fost ales preşedintele Partidului Democrat la Convenţia Naţională Extraordinară din 28 – 29 mai 1993, moment în care s-a realizat fuziunea dintre Frontul Salvării Naţionale şi Partidul Democrat înfiinţat de Constantin Vişinescu. Formaţiunea astfel rezultată s-a numit Partidul Democrat, cu menţiunea ca denumirea tradiţională FSN să poată fi utilizată în antetul partidului, între paranteze, oricând va fi necesar. Treptat, s-a renunţat la particula FSN.

Moţiunea cu care Petre Roman a devenit liderul formaţiunii s-a numit ‘Pentru o nouă Românie a muncii şi a dreptăţii’.

Petre Roman a fost confirmat în fruntea PD la Convenţia Naţională din 29 – 30 august 1997 şi la cea din 18 – 19 februarie 2000.

În septembrie 1995, Petre Roman, împreună cu social-democratul Sergiu Cunescu, pun bazele Uniunii Social-Democrate. Odată cu formarea USD, Petre Roman deţine şi copreşedinţia acestei alianţe, până la ieşirea din alianţă a PSDR, în 1999.

În timpul preşedinţiei lui Petre Roman, PD a fost afiliat, cu drepturi depline, Internaţionalei Socialiste, începând cu anul 1996.

PD a intrat, în 1996, la guvernare alături de CDR, UDMR şi PSDR, deţinând, proporţional cu scorul electoral, şase portofolii ministeriale. Petre Roman este ales senator din partea USD şi preşedinte al Senatului, funcţie pe care o deţine până în anul 2000.

În urma unui conflict politic între ministrul democrat al Transporturilor, Traian Băsescu, şi premierul ţărănist Victor Ciorbea, primul demisionează din Guvern, fiind urmat de alţi patru miniştri democraţi. PD reintră în Guvern la 17 aprilie 1998, alături de CDR, UDMR şi PSDR.

La sfârşitul anului 1999, căderea Guvernului Radu Vasile şi formarea Guvernului Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000) i-au adus PD un număr de patru portofolii ministeriale. Petre Roman a ocupat funcţia de ministru al Afacerilor Externe până la 28 decembrie 2000. Priorităţile ministeriatului său au fost integrarea României în Uniunea Europeană şi NATO.

La alegerile parlamentare din 26 noiembrie 2000, la Camera Deputaţilor PD a obţinut 7,03% din voturi, adică 31 de mandate, iar la Senat – 7,58% din voturile valabil exprimate, adică 13 mandate.

Petre Roman a candidat de două ori pentru funcţia de preşedinte al României: la 3 noiembrie 1996, din partea USD, obţinând 20,53% din totalul voturilor valabil exprimate, şi la 26 noiembrie 2000, când a obţinut 2,99% din voturi. El a pierdut preşedinţia partidului în mai 2001.

 

  • Traian Băsescu (19 mai 2001 – 18 decembrie 2004)

Traian Băsescu a devenit preşedintele PD în cadrul Convenţiei Naţionale Extraordinare a PD din 18 – 19 mai 2001, cu moţiunea ‘România puternică – România Social Democrată’.

Partidul condus de Traian Băsescu a încheiat, la 28 septembrie 2003, un Protocol de colaborare cu Partidul Naţional Liberal (PNL), în perspectiva alegerilor din 2004.

Alianţa ‘Dreptate şi Adevăr’ PNL-PD a fost înregistrată în Registrul Alianţelor Politice la 14 ianuarie 2004, copreşedinţi fiind liderii celor două partide: Theodor Stolojan (PNL) şi Traian Băsescu (PD).

La alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004, Alianţa D.A. PNL-PD a câştigat 31,77% din voturile valabil exprimate la Senat, respectiv 31,33% la Camera Deputaţilor.

Preşedintele PD, Traian Băsescu, candidatul Alianţei D.A. PNL-PD, a fost ales preşedinte al României, cu 51,23% din voturile valabil exprimate, în cel de-al doilea tur de scrutin, la 12 decembrie 2004.

În coaliţia guvernamentală formată din Alianţa D.A. PNL-PD, Partidul Conservator (PC) şi Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), PD a deţinut şapte portofolii.

 

  • Emil Boc (18 decembrie 2004 – 14 iunie 2012)

În urma alegerii preşedintelui PD, Traian Băsescu, ca preşedinte al României, Emil Boc a devenit preşedinte interimar al partidului, până la Convenţia Naţională Extraordinară, care, la 25 iunie 2005, l-a ales lider al Partidului Democrat. Moţiunea lui Emil Boc a fost de orientare populară şi s-a intitulat ‘România prosperă. România democrată’. Noua orientare a partidului a condus şi la o nouă afiliere internaţională a formaţiunii. Astfel, în 2005, partidul s-a retras din Internaţionala Socialistă, iar în noiembrie 2006 a obţinut statutul de membru asociat al Partidului Popular European. Din 1 ianuarie 2007, este membru cu drepturi depline în PPE.

În mandatul Boc, în 2007, PD a fuzionat cu Partidul Liberal Democrat, creând Partidul Democrat Liberal (PDL). În cadrul negocierilor în vederea fuziunii s-a hotărât ca Emil Boc să fie liderul noii formaţiuni. La 11 aprilie 2011, Emil Boc şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la şefia PDL, avându-i contracandidaţi pe Vasile Blaga şi Theodor Paleologu. A fost reales în funcţie cu 868 de voturi în cadrul Convenţiei Naţionale a PDL, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 14 – 15 mai 2011. Principalul său contracandidat, Vasile Blaga, a primit 499 de voturi.

Liderul PDL a fost ales primar al municipiului Cluj-Napoca la alegerile locale din 2004. A fost reales în această funcţie la alegerile locale din iunie 2008.

La alegerile parlamentare din 4 decembrie 2008, formaţiunea condusă de Emil Boc a câştigat trei mandate în Parlament în plus faţă de Alianţa PSD+PC, principalul contracandidat. Mai exact, la Senat PDL a avut 51 de mandate, în timp ce Alianţa PSD+PC a primit 49. La Camera Deputaţilor democrat-liberalii au obţinut 115 mandate, iar PSD+PC – 114 mandate.

Pe 15 decembrie 2008, preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat pe Emil Boc pentru funcţia de prim-ministru.Boc a devenit astfel primul şi, deocamdată, singurul preşedinte al PDL care a deţinut funcţia de premier simultan cu cea de lider al partidului. În guvernul condus de el, PDL a avut 11 portofolii.

În urma alegerilor prezidenţiale din 2009, preşedintele reales Traian Băsescu l-a desemnat, din nou, pe liderul PDL, la 17 decembrie 2009, pentru funcţia de prim-ministru. PDL a deţinut şapte posturi de miniştri.

La 6 februarie 2012, premierul Emil Boc a anunţat că a depus mandatul guvernului său, înaintându-şi demisia Parlamentului şi preşedintelui României.

La alegerile locale din 10 iunie 2012, liderul democrat-liberalilor a obţinut un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, însă patru zile mai târziu a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL, în urma rezultatelor slabe înregistrate de partid la scrutinul electoral.

 

  • Vasile Blaga (30 iunie 2012 – prezent)


Vasile Blaga a fost ales preşedintele PDL la Convenţia Naţională Extraordinară din 30 iunie 2012. La acel moment, Vasile Blaga a declarat că prioritatea zero pentru partidul pe care îl conduce o reprezintă organizarea, disciplina şi demersurile pe care trebuie să le facă pentru realizarea unui puternic pol de dreapta care să se opună USL.

PDL a semnat, la 16 septembrie 2012, cu Forţa Civică şi PNŢCD, protocolul alianţei electorale Alianţa România Dreaptă (ARD), în vederea alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012.

Înainte de alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, Vasile Blaga declara că ARD ţinteşte obţinerea a 20% din voturi. Datele finale ale alegerilor au arătat însă altfel pentru ARD: la Camera Deputaţilor Alianţa a obţinut 16,50% din voturi, iar la Senat – 16,70%.

Vasile Blaga însuşi a devenit senator de Timiş prin mandat suplimentar.

Ca urmare a acestor rezultate, Colegiul Director Naţional al PDL s-a întrunit la 14 decembrie 2012, moment în care s-a decis convocarea pentru 23 februarie 2013 a unui Consiliu Naţional de Coordonare al partidului în vederea stabilirii unei date pentru organizarea Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.