CE a lansat consultări publice privind libertatea şi pluralismul media şi respectiv independenţa supervizorilor din audiovizual

0

– Comisia Europeană (CE) a lansat vineri două consultări publice menite să declanşeze o dezbatere plecând de la recomandările din ianuarie acest an ale Grupului la nivel înalt privind libertatea şi pluralismul media, care a fost format la iniţiativa comisarului european pentru agenda digitală Neelie Kroes, informează un comunicat dat publicităţii la Bruxelles.

Prima consultare este mai amplă şi invită publicul larg să exprime păreri privind competenţele pe care ar trebui să le aibă UE pentru a proteja libertatea presei, rolul pe care ar trebui să îl îndeplinească în acest sens autorităţile publice şi respectiv referitor la autoreglementarea şi protecţia surselor ziariştilor în Europa.

Concluziile consultării vor permite CE să identifice dacă există un sprijin larg pentru reglementarea la nivel european sau la nivel naţional în zonele acoperite de tratatele UE.

A doua consultare este limitată la recomandarea Grupului la nivel înalt privind faptul că organismele de reglementare în domeniul audiovizualului ar trebuie să fie independente. În contextul în care activitatea din domeniul audiovizualului face deja obiectul reglementărilor UE, consultarea îşi propune să determine dacă independenţa acestor organisme poate fi mai bine asigurată dacă articolul 30 al Directivei pentru serviciile audiovizuale va fi revizuit.

Cele două consultări se vor derula până la 14 iunie acest an.

„În UE ne confruntăm cu ameninţări la adresa libertăţilor noastre fundamentale, precum libertatea şi a pluralismului media în Europa. Grupul la nivel înalt a trimis un semnal puternic că trebuie să recurgem la o acţiune decisă pentru a asigura libertatea şi pluralismul serviciilor audiovizuale în viitor. Pluralismul media reprezintă o parte importantă a democraţiei. Vă cer să trimiteţi opiniile dumneavoastră asupra acestor două consultări”, a declarat comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes, citată în comunicat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.