FMI deblochează o nouă tranşă de ajutor pentru Irlanda

0

– FMI a anunţat vineri, 22 martie 2013, că a aprobat deblocarea unei noi tranşe de ajutor de 970 milioane de euro pentru Irlanda în cadrul unui plan de salvare acordat ţării la sfârşitul anului 2010 pentru a evita falimentul.

Consiliul de administraţie al FMI, care reprezintă cele 188 de state membre ale sale, a autorizat eliberarea acestei tranşe, a noua de la lansarea programului, ridicând la 22,60 miliarde de euro valoarea împrumuturilor acordate de Fond acestei ţări, potrivit unui comunicat, citat de AFP.

Irlanda a solicitat ajutorul partenerilor ei europeni şi FMI la sfârşitul anului 2010 şi a obţinut un plan de salvare global de 85 miliarde de euro însoţit de condiţii draconice şi care ar trebui în teorie să se încheie până la sfârşitul anului.

„Punerea în aplicare a unor reforme solide în Irlanda a continuat”, scrie FMI în comunicat.

Irlanda este singura ţară din zona euro salvată de troică /UE, FMI, Banca Centrală Europeană/ care a revenit la creştere economică, în timp ce Portugalia şi Grecia se scufundă în recesiune.

Fondul notează totuşi că rata şomajului în ţară rămâne „ridicată”, la 14,2% şi că unele credite ipotecare continuă să pună „probleme”.

„Perspectivele de ieşire din planul de ajutor s-au ameliorat pentru Irlanda, dar punerea în aplicare a reformelor fundamentale rămâne esenţială având în vedere riscurile pe termen mediu pentru creştere”, a declarat numărul doi al FMI, David Lipton, citat în comunicat.

În timpul vizitei sale la Dublin pe 8 martie, directoarea generală a Fondului Christine Lagarde s-a declarat „deschisă” unei ajustări a termenilor programului de asistenţă financiară pentru Irlanda, pentru a o ajuta să se întoarcă definitiv pe pieţe.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.