Cipru: Băncile rămân închise în continuare

0

Ministrul cipriot de finanţe, Michalis Sarris, nu a oferit o dată pentru redeschiderea băncilor din ţară, stabilită iniţial pentru marţi, după 10 zile de la închiderea lor, dar a menţionat că o decizie în acest sens va fi luată ‘imediat ce va fi posibil’, relatează AFP.

‘Trebuie găsit un echilibru între prudenţă şi stabilitate’, a declarat Sarris în cursul unei conferinţe de presă, desfăşurată la Bruxelles la finalul reuniunii Eurogrupului care a aprobat acordul privind ajutorarea Ciprului. ‘Vom hotărî cât de repede va fi posibil data precisă la care băncile se vor redeschide’, a adăugat el.

‘Nu pot să spun când se va întâmpla asta, dar trebuie să se facă imediat ce va fi posibil’, a afirmat la rândul său preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

Închiderea băncilor ce a avut ca scop evitarea scurgerii capitalului, precum şi limitarea retragerilor de la bancomate, pune serioase serioase probleme economiei ţării.

Sarris a subliniat că acordul încheiat cu finanţatorii internaţionali ai Ciprului ‘evită posibilitatea unui faliment’, ‘dezastrul şi ieşirea din zona euro’. ‘Am ajuns la cel mai bun rezultat posibil ţinând cont de circumstanţe’, a adăugat el.

Ministrul de finanţe a mai afirmat că ‘acordul pune capăt incertitudinii care de trei ani afectează economia Ciprului’. ‘Poporul şi guvernul cipriot sunt pregătiţi să îşi asume toate deciziile şi acţiunile dificile’ care îi aşteaptă, a menţionat Sarris, atrăgând atenţia că populaţia ‘se va confrunta cu vremuri dificile’.

În legătură cu reacţia clienţilor ruşi în faţa acestui acord care îi va afecta prin restructurarea sistemului bancar, ministrul cipriot a recunoscut că ‘numeroşi parteneri internaţionali fideli vor fi foarte dezamăgiţi’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.