Ponta: Una dintre modificările constituţionale trebuie să vizeze posibilitatea confiscării averilor nejustificate

0

Constituţia României, după revizuire, trebuie să prevadă posibilitatea confiscării averilor nejustificate, a afirmat premierul Victor Ponta, pledând, totodată, pentru încadrarea evaziunii fiscale la crimă organizată, care ar trebui să fie cercetată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Ponta a făcut această afirmaţie într-o emisiune difuzată sâmbătă de Antena 3, fiind întrebat de activitatea direcţiei din cadrul ANAF responsabile de controlul averilor nejustificate.

„Acea direcţie a fost înfiinţată la un moment dat de domnul Blejnar. Se gândea că va ajunge el acolo. Îşi făcuse un loc unde să plece. Sincer să fiu, dacă nu ai o legislaţie, şi una dintre modificările constituţionale trebuie să privească exact posibilitatea confiscării averilor nejustificate, fără a cădea în partea cealaltă în care te duci şi îi confişti omului, după aceea el dovedeşte. În modificarea constituţională a fost un agrement între toate forţele politice să mergem pe practica europeană”, a explicat Victor Ponta.

El a anunţat că, până la sfârşitul acestui semestru, Guvernul va prezenta pachetul de modificare a sistemului de control, dar a estimat că rezultatele vor apărea abia la sfârşitul anului sau începutul lui 2014.

„Însă problema e următoarea: şi când facem reforma autorităţilor de control va trebui să spargem această problemă pe care o au multe instituţii. (…) Practic să ai un sistem mai clar de evaluare a competenţei şi a actului de control e foarte greu. Trebuie să lucrăm la sistem. Fiindcă acum noi, practic, lucrăm cu oamenii domnului Blejnar, pe care îi mutăm dintr-o parte în alta, că n-avem voie să aducem alţii noi, nici să-i dăm afară pe cei care nu au un act de control de calitate.

Însă ceea ce îmi doresc să facem apropo de evaziune fiscală – vom încerca să lucrăm cu cei de la Parchet, DIICOT, dar să băgăm reţelele de evaziune fiscală în crimă organizată, aşa cum DNA are specializare pe corupţie, DIICOT să se concentreze foarte mult nu doar pe crimă organizată, ci pe evaziune fiscală, ca un act de crimă organizată. Cred că până la sfârşitul actualului semestru trebuie să venim cu toată propunerea – pachetul de modificare a sistemului de control, dar rezultatele vor apărea probabil la sfârşitul anului, începutul anului viitor. Nu mai repede”, a spus Victor Ponta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.