Radu Stroe: Trebuie să ne gândim din nou la suspendarea preşedintelui

0

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, consideră inacceptabil comportamentul preşedintelui Traian Băsescu legat de alegerile interne din PDL şi spune că s-ar putea lua în discuţie o nouă suspendare a şefului statului.

”Aseară (n.r. sâmbătă) s-a petrecut un fapt, zic eu incredibil, inacceptabil, comportamentul dlui Băsescu. El este inacceptabil şi referitor la Constituţie, este inacceptabil şi referitor la băieţii aceia din PDL care l-au slujit atâţia ani de zile şi aseară a tras cu buretele şi a şters tot. E inacceptabil şi din punctul de vedere al unui preşedinte al unui stat. Incredibil, după părerea mea trebuie să ne gândim din nou la suspendare, pentru că dânsul nu numai a spus, dânsul a şi făcut”, a declarat, duminică, Radu Stroe, prezent la Ziua Poliţiei Române.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat sâmbătă seara, 23 martie,într-o postare video, pe un site de socializare, că a văzut finalul Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL şi spune „definitiv şi pentru totdeauna adio” Partidului Democrat.

„Am văzut finalul Convenţiei PDL. Cred că am fost cinstit cu acest partid, i-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna ‘Adio Partid Democrat’. Azi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei”, a afirmat Traian Băsescu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.