ANM a înlocuit Codul Portocaliu cu un nou Cod Galben, valabil până la 20.00, pentru 16 judeţe şi Bucureşti

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi dimineaţă, 26 martie, o avertizare Cod Galben de ninsori viscolite pentru 16 judeţe şi municipiul Bucureşti, valabilă între orele 11.00-20.00.

ANM a retras avertizarea Cod Portocaliu, a cărei valabilitate ar fi trebuit să expire la ora 14.00.

Conform noii avertizări, în intervalul menţionat va mai ninge în estul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În sud-est vântul va depăşi la rafală 50-60 km/h, viscolind local zăpada. Judeţele aflate sub Codul Galben sunt Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Argeş, Teleorman, Vâlcea, Olt şi municipiul Bucureşti.

ANM precizează că, în intervalul 26 martie, ora 20.00, şi până în noaptea de miercuri spre joi, 27/28 martie, vor mai fi precipitaţii, predominant ninsori, în majoritatea regiunilor, inclusiv în zona Capitalei, dar în general liniştite şi slabe cantitativ.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.