Elefanţii din magazinul de porţelanuri cipriot

0

Mafia rusă, stat falit, europeni sătui să mai salveze ceva, bănci prăbuşite – acesta este scenariul de groază creionat în ultimele zile în întreaga Europă, referitor la situaţia delicată din Cipru. Oricum ai privi situaţia, este cel mai răsunător eşec al politicii economice şi a liderilor europeni care s-au împotmolit într-un ajutor financiar acordat unui stat liliputan cu aproximativ 1 milion de locuitori.

Dănuţ Dudu

 

 Confuzia creată în jurul acestei situaţii merge mult dincolo de o simplă afacere de impozitare a unor depozite bancare care constituie, pentru unii dintre titulari, unica loc avere.

Dincolo de respingerea planului de salvare de către parlamentarii ciprioţi, este o bătălie pierdută într-un imens joc geostrategic care se joacă în jurul acestei insule mediteraneene. Războiul este purtat de forţele creştine şi otomane care şi-au disputat de-a lungul timpului supremaţia asupra acestei regiuni. Numai că, dacă până acum, se confruntau în zonă interesele Marii Britanii, ale Turciei şi Greciei acum Cipru se vede disputată între interesele ruseşti şi cele ale Uniunii Europene.

 

  •  O insulă de poveste

Poziţia insulei în cadrul zonei euro este particulară: membră a Uniunii încă din 2004, partea de nord a fost întotdeauna ocupată de Turcia.

Aceasta nu recunoaşte Republica Cipru şi blochează eventuala sa aderare la NATO.

Teritoriul a fost împărţit începând cu 1974, cu o linie de demarcaţie în aşteptarea unei reunificări incerte în ciuda negocierilor purtate sub egida ONU. În sudul acestei frontiere, Republica Cipru găzduieşte încă din 1950 o bază militară britanică care, de altfel, în aceste zile a primit vizita unui avion al Royal Air Force cu ajutoare pentru a contrabalansa închiderea prelungită a băncilor din ţară.

Problemele financiare ale insulei au dat la iveală lupta surdă care se poartă între Uniunea Europeană şi Rusia pentru controlul acestei minuscule insule extrem de importante pentru ambele părţi atât din punct de vedere geo strategic, cât şi din punct de vedere economic.

Naufragiul financiar al insulei (controlată din acest punct de vedere de Rusia) ar putea contribui la procesul de legare pentru totdeauna a destinului insulei de cel al Uniunii Europene. Din acest motiv, europenii doresc să asaneze pentru totdeauna sistemul bancar cipriot acuzat că spală banii mafiei, în special cea de origine rusă.

Replica Rusiei nu s-a lăsat aşteptată, aplicând o strategie care are, ca finalitate, convingerea micii insule să părăsească zona euro.

Prinşi între cele două forţe, ciprioţii au baleiat între Bruxelles şi Moscova pentru a obţine maximul de profit din situaţia financiară delicată în care se află. Iată de ce, pentru a diminua presiunile europene şi cele ale FMI, ciprioţii s-au reorientat imediat către Vladimir Putin.

În schimbul ajutorului “dezinteresat” oferit de Rusia, aceasta doreşte să instaleze o bază militară pe coastele cipriote, ca un preţios cap de pod pentru penetrarea Orientului Mijlociu, în special zona siriană. În plus, Gazprom – prin care ar trebui să ajungă banii în Cipru – vizează exploatarea rezervelor gazeifere din apele teritoriale ale Ciprului.

 

  • Moscova, marele perdant al acordului ciprioto-european?

 Situaţia din Cipru a permis Moscovei să-şi arate muşchii în faţa Europei.

Refuzul parlamentului cipriot de a accepta planul de salvare iniţial propus de troika europeană se baza pe certitudinea unei intervenţii rapide a Rusiei, care îşi vedea periclitate interesele în zonă.

Nu vorbim aici doar de depozitele în valoare de aproximativ 20 de miliarde euro a căror soartă rămâne incertă, ci de o sumă de interese geo strategice (anterior amintite) pe care Moscova le are în zonă.

Această nuanţă subtilă era subliniată de declaraţia directorului băncii ruseşti VTB (Vnechtorgban), Andrei Kostine, care anunţa pe 21 martie că instituţia pe care o conduce nu este deloc interesată să cumpere activele bancare din insulă: “există două bănci care ar trebui curăţate, numai că este absurd să pretindem că avem vreun interes în acestea. Interesul nostru este de a găsi rapid modalitatea de a face plăţi şi de a gira conturile clienţilor noştri”. În plus acesta a anunţat că banca sa „va sista orice activitate şi va părăsi, pur-şi-simplu, piaţa cipriotă în cazul în care “deciziile vor viola drepturile dictate de politică”. (a se citi: garantarea depozitelor bancare de până la 100.000 euro legiferată de Uniune).

Intervenţia rusă a fost însă definitorie pentru finalizarea negocierilor dintre Nicosia şi Bruxelles.

Fără disponibilitatea Moscovei de a finanţa sistemul bancar cipriot probabil că liderii europeni nu ar fi ajuns la compromisul din noaptea de 24/25 martie.

De altfel, în preambulul reuniunii, premierul rus Dmitri Medvedev declara că paradisul fiscal cipriot nu este o atracţie doar pentru sectorul privat, ci şi pentru cel public rus. În aceste condiţii, Rusia se arată dispusă să ajute Cipru venind cu o contraofertă la planul de salvare european. Numai că, “ordinea desfăşurării lucrurilor este următoarea: propunerile Uniunii Europene şi apoi ale noastre” preciza Medvedeev.

Confruntaţi cu această ameninţare, funcţionarii europeni s-au grăbit să reacţioneze.

Pe 21 martie, şeful Comisiei europene, José Manuel Barroso, justifica faptul că Moscova nu a fost informată de decizia miniştrilor de finanţe europeni, referitoare la instaurarea unei taxe pe depozitele bancare, din cauza orei târzii la care s-a finalizat respectiva reuniune.

În acelaşi timp, BCE şi-a deschis puşculiţa pentru a alimenta băncile cipriote pe un interval delimitat de timp, dând astfel răgazul necesar liderilor europeni de renegociere a planului de salvare.

Situaţia în sine era catalogată de cei de la “New York Post” ca fiind o titanică înfruntare între preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel. Asta deoarece, din exterior, instituirea taxei poate fi interpretată ca un afront personal adus lui Putin.

În acelaşi timp, jocul Rusiei i-a permis să-şi creioneze în faţa Ciprului statutul de prieten dispus să sară în ajutor în baza unor relaţii de “pură amiciţie” (similare cu cele pe care le are cu Ucraina sau Bielorusia).

Dovadă stă faptul că, în ciuda mirosului puternic de gaz ce pluteşte în jurul insulei (gaz care ar fi trebuit să fie garanţia împrumutului rus), giganţii ruşi care activează în zonă încep să-şi lichideze conturile.

Printre aceştia se număra şi Rosneft care anunţa pe 22 martie că îşi va repatria activele moştenite în urma achiziţiei concurentului său TNK-BP din mai multe regiuni favorizate fiscal, în cap de listă figurând Cipru. Întrebat de situaţia din zona cipriotă, preşedintele grupului Rosneft, Igor Setchine, a anunţat că societatea sa îşi va înregistra în Rusia toate activele “având în vedere riscurile din zonele offshore”.

 Decizia echivalează cu o creştere a impozitelor plătite către statul rus cu 1,3 miliarde $ ceea ce poate fi, simultan, o veste bună, dar şi una rea, pentru principalul acţionar al grupului: statul rus! Trebuie subliniat că declaraţia survine doar la o zi după ce grupul anunţa finalizarea preluării consorţiului petrolier TNK-BP care avea active înregistrate în Cipru şi Caraibe. În urma preluării Rosneft devine cel mai mare producător mondial de petrol brut cotat la bursă, surclasându-şi astfel concurenţii direcţi ExxonMobil şi Petrochina.

Simplă coincidenţă? Greu de crezut atâta timp cât imensele câmpuri gazeifere în largul apelor teritoriale cipriote şi evaluate la 5.000 miliarde euro suscită încă un viu interes pentru Rusia.

De altfel, în iulie 2012, ministrul cipriot al afacerilor externe, Erato Kozakou-Marcoullis, afirma că printre cele 27 de companii dispuse să acceseze resursele de gaz din acea zonă se numărau şi giganţii ruşi Novatec şi Gazprom, care îşi exprimaseră interesul vis-à-vis de 13 site-uri de extracţie offshore în apele teritoriale cipriote.

În contrapartidă, aşa după cum sugera fostul preşedinte cipriot, Demetris Christofias, Moscova era dispusă să plătească 5 miliarde euro “neimpunând nici o condiţie şi “oferind o dobânda de referinţă mai bună decât cea europeană”.

Drept urmare, în octombrie 2012, consorţiul francez Total – Novatec a primit o licenţă de exploatare în apele teritoriale cipriote. Anunţul însă survenea doar la câteva zile după ce un responsabil guvernamental cipriot trăgea un semnal de alarmă că Cipru riscă să nu-şi poată rambursa împrumuturile făcute şi nici să-şi plătească în decembrie salariile funcţionarilor, dacă nu se ajunge la un acord rapid cu Troika europeană pentru un ajutor financiar de urgenţă.

Tot printr-o pură coincidenţă ministrul cipriot de finanţe, Michalis Sarris, se deplasa la Moscova pentru discutarea acordării unui credit Ciprului de 2,5 miliarde euro cu o dobânda preferenţială.

Printre scenariile discutate cu această ocazie, sursele apropiate negocierilor, avansau teza unei participări crescute a Rusiei în Banca Naţională a Ciprului şi o participare a investitorilor ruşi în Banca Populară a Ciprului (cele două bănci vizate direct în urma acordului dintre Nicosia şi Bruxelles încheiat pe 24/25 martie).

 

  •  Merkel – Putin: 1-0

Dincolo însă de miza gazului cipriot, confruntarea dintre Europa şi Rusia are şi un alt scop: dezrădăcinarea finanţelor ruse din insula fiscală europeană numită Cipru.

Pentru Kremlin, situaţia cipriotă este privită cu maximă seriozitate deoarece cele care vor fi lovite, în primă instanţă, de acordul ciprioto-european vor fi interesele cercurilor financiare şi politice care controlează Rusia şi care sunt bine implementate în Cipru.

Conform agenţiei Moody’s, banii existenţi în conturile cipriote şi care provin din Rusia sunt estimate la 19 miliarde euro fără a mai lua în calcul afacerile dezvoltate de ruşi pe insulă.

La aceste sume se adaugă 12 miliarde $ investite de băncile ruse în cele cipriote, ceea ce înseamnă că peste 22% din sistemul bancar din Cipru este de naţionalitate rusă.

Este normal că, în această situaţie, Moscova nu s-a arătat şi nici nu va fi dispusă să facă un astfel de cadou Europei.

Refuzul se va traduce prin înteţirea eforturilor ruse de penetrare a economiei cipriote, considerată un avanpost important al economiei ruse. Practic, Cipru este “Calul Troian” pentru societăţile ruse (cum ar fi Gazprom sau Aeroflot) care doresc să pună piciorul în Europa.

Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că 40.000 de ruşi sunt rezidenţi în Cipru, în timp ce alte câteva mii au aici o locuinţă secundară. (Ca fapt divers, oraşul Limassol situat în sudul insulei este supranumit “Limassolgrad”).

O parte dintre aceştia sunt miliardari ruşi care s-au instalat în Cipru tocmai datorită regimului fiscal relaxat şi care îşi reinvestesc banii în… Rusia. Aşa se face că cel mai mare investitor străin în Rusia este… Cipru. (Conform unui raport al celor de la Alfa Capital raportul dintre intrările şi ieşirile de capital rusesc din Cipru conturează un excedent de 200 de miliarde de euro în timp ce depozitele ruşilor nu depăşesc 20 miliarde euro).

Cu alte cuvinte, banii ajunşi în Cipru se întorc în Rusia. O legătură cu aromă de spălare de bani care a fost devoalată de serviciile secrete germane.

Şi astfel se ajunge la războiul declarat dintre Merkel şi Putin, război în care prima bătălie a fost câştigată de cancelarul german. Victimele colaterale sunt, în primul rând, cetăţenii ciprioţi care vor plăti costurile acestui conflict, dar şi cei care au o legătură cât de mică cu sistemul bancar cipriot. Se va resemna Putin în faţa acestei înfrângeri? Greu de crezut…

 

Dănuţ Dudu

 

INFO PLUS

 Europa în ilegalitate?

Chestiunea care se pune vis-à-vis de statutul juridic şi garantarea depozitelor bancare, impusă în 2010 printr-o lege europeană, este extrem de gravă. De ce?

Să facem apel la istorie pentru a înţelege gravitatea situaţiei.

Pe 12 iulie 2010 Comisia Europeană a adoptat o propunere legislativă pentru revizuirea profundă a directivei referitoare la sistemul de garantare a depozitelor bancare. Propunerea, viza armonizarea şi simplificarea procedurilor aplicabile depozitelor protejate, o rambursare mai rapidă şi ameliorarea finanţării sistemului.

Amendamentele propuse surveneau ca urmare a schimbărilor anterioare propuse de Comisie în 2008 şi intrate în vigoare în 2009. În raportul dat publicităţii la acel moment de Comisie, lucrurile sunt clare: nivelul de garantare minimal va fi ridicat la 100.000 euro, ceea ce înseamnă că 95% dintre titularii de conturi bancare din Uniune îşi pot recupera integral depozitele în cazul unui faliment bancar.

În concluzie, teoretic, totul era frumos şi bine în Europa până la impunerea taxării depozitelor bancare în cazul sistemului bancar cipriot, încălcându-se astfel principiul protecţiei depozitelor, legiferat în 2010.

Asta înseamnă că nici un cetăţean european nu se mai poate prevala de această prevedere legală, că încălcarea acestui principiu creează un precedent extrem de periculos pentru întreaga comunitate europeană punând serios sub semnul întrebării viitorul întregului sistem bancar.

Pe de altă parte, pe site-ul Băncii Centrale a Ciprului se menţionează că “sistemul de protecţie a depozitelor este activ în cazul în care o decizie recunoaşte incapacitatea unei bănci de a rambursa depozitele”. În această eventualitate este prevăzut că rambursarea depozitului să se facă până la concurenţa sumei de 100.000 euro pentru fiecare client şi pentru fiecare bancă.

Este evident că, în aceste condiţii, propunerea avansată de comunitatea europeană de impozitare a depozitelor, indiferent de pragul de la care se face aceasta, este nu numai imorală dar, analizată prin prisma prevederilor legale, prezentate mai sus, este şi ilegală.

Mai mult, făcându-se că nu ştie nimic de prevederile europene referitoare la protecţia depozitelor bancare, BCE s-a erijat într-un poliţai care doreşte să impună cu forţa condiţiile impuse de Troika europeană pentru acordarea împrumutului solicitat de Cipru.

Tehnic, BCE era pregătită să taie orice ajutor pentru băncile cipriote ceea ce ar fi dus, inevitabil, la falimentul sistemului bancar din Cipru. „Lichidităţile de urgență ale BCE sunt disponibile numai pentru băncile solvabile, dar băncile din Cipru nu sunt solvabile, deoarece nu vor fi recapitalizate rapid”, declara Jorg Asmussen, membrul german al consiliului executiv al BCE.

Atâta timp cât fondurile de urgenţă nu sunt disponibile în caz de urgenţă (sistemul bancar cipriot nu este într-o astfel situaţie?) totul miroase a şantaj. Or, dacă este aşa, cum rămâne cu independenţa BCE?

 

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.