Adrian Năstase: Suspendarea preşedintelui – un demers sortit eşecului

0

Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu pe baza unor declaraţii şi nu pe fapte este un demers sortit eşecului, din start, consideră fostul premier Adrian Năstase. Potrivit acestuia, Curtea Constituţională ar respinge automat demersul şi, în acelaşi timp, vocile importante din Uniunea Europeană n-ar înţelege o astfel de logică sau „ar găsi pretexte pentru a confirma abordări anterioare”.

„Pare că USL evită o poziţie prea tranşantă, adoptând o atitudine echilibrată, deşi mulţi membri ai săi consideră unele dintre abordările lui Băsescu drept provocări”, a arătat Năstase, într-o postare pe blogul personal.

Fostul premier consideră totodată că Traian Băsescu pierde controlul „pe un instrument de presiune politică şi de comunicare”.

„Această pierdere îl face şi mai izolat. După pierderea alegerilor de anul trecut, după pierderea controlului guvernării, după pierderea exclusivităţii din zona economică, strategică, de securitate, diplomatică, Băsescu devine tot mai izolat. Dacă va pierde şi în urma numirii noilor procurori şefi, el va rămâne un preşedinte strict simbolic. Reacţia lui Traian Băsescu este generată de faptul că pierde teren, pierde din statutul şi mai ales din instrumentele ‘preşedintelui-jucător’. Cariera lui Traian Băsescu este în cel mai jos moment – acum trebuie să decidă ce fel de relansare forţează: una surprinzătoare (constructivă, pozitivă, orientată pe câteva zone limitate) sau una în linia sa obişnuită (ofensivă, agresivă, războinică, la limita legii)? Prima ar putea avea şanse de succes, a doua în niciun caz. Interesantă numirea lui Morar la Curtea Constituţională, gândită probabil pentru a-i oferi acestuia o sinecură, exact cum a fost cea oferită Monicăi Macovei, pentru serviciile aduse şi, în acelaşi timp, pentru pregătirea bătăliilor post-mandat”, detaliază Adrian Năstase.

În opinia acestuia, pentru USL, rezultatul strâns din PDL este una dintre consecinţele favorabile dar, în acelaşi timp, perspectiva rămânerii fără un adversar pe măsură poate să stimuleze tendinţe centrifuge.

„Un PDL ieşit de sub controlul lui Traian Băsescu poate deveni atractiv pentru PNL. De aici pleacă şi scenariile reconfigurării majorităţii parlamentare. Sondajele arată că atragerea de membri PDL poate reprezenta o strategie foarte periculoasă (opinia publică reacţionează negativ, iar cine mizează pe asta riscă să îşi piardă susţinători electorali, în schimbul acestui sprijin politic)”, a adăugat Năstase.

Fostul premier mai apreciază că fiecare zi în care se vede mai mult din scandalul intern din PDL ajută guvernarea USL, pentru că ţine populaţia ocupată cu teme în care opţiunile sunt clare.

Pe de altă parte, a adăugat Năstase, erodarea spaţiului politic, în general, poate duce la slăbirea încrederii populaţiei în guvernare – în sens larg.

„Presa îşi va pierde interesul rapid dacă Udrea se opreşte din demersurile sale actuale. E de aşteptat însă ca Udrea să continue, pentru o perioadă, să atace din interior, până când se va găsi un modus vivendi. Cu fiecare zi în care Blaga lasă PDL să se adâncească mai mult în scandal, el va pierde din susţinerea pe care ar putea să o aibă din partea electoratului său. PDL-ul ieşit de sub influenţa lui Băsescu va pierde şi susţinerea mediei portocalii – Pro, Evz, RL, Hotnews. Acestea vor limita potenţialul de creştere al lui Blaga. În perioada următoare, s-ar putea vedea repoziţionarea analiştilor portocalii, pentru că şi aceştia sunt puşi în faţa unei alegeri”, a precizat fostul premier social-democrat.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.