Aproximativ 550.000 de elevi nu au frecventat cursurile din cauza vremii nefavorabile

0

Aproximativ 550.000 de elevi din ţară nu au frecventat cursurile marţi din cauza vremii nefavorabile, potrivit datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene.

Ministerul Educaţiei Naţionale a precizat, într-un comunicat remis , că a fost afectată activitatea a peste 1.700 de unităţi de învăţământ din 7 judeţe şi municipiul Bucureşti.

„În judeţele Argeş, Olt, Buzău, Dâmboviţa şi în Capitală, cursurile au fost suspendate integral, în timp ce în judeţele Teleorman şi Giurgiu s-a decis suspendarea activităţii instructiv-educative în 20, respectiv 60 de unităţi şcolare (în special cele din mediul rural). În judeţul Ilfov sunt închise şcolile din Baloteşti, Corbeanca, Periş, Snagov şi Cernica (Şcoala Gimnazială nr. 1)”, se arată în comunicat.

Potrivit MEN, în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, inspectoratele şcolare judeţene pot lua decizia de a suspenda activitatea, acolo unde condiţiile meteo-climatice nefavorabile o impun. Cursurile neefectuate vor fi recuperate ulterior, după un grafic propus de şcoli şi aprobat de inspectoratele şcolare judeţene.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.