Covasna: Conducerea şcolii „Korosi Csoma Sandor”, sancţionată după scandalul „bentiţei tricolore”

0

Conducerea Liceului ‘Korosi Csoma Sandor’ din staţiunea Covasna a fost sancţionată cu mustrare scrisă pentru ‘modul defectuos’ în care a gestionat situaţia creată săptămâna trecută după ce câţiva elevi români din clasa a IX-a au venit la şcoală cu însemne tricolore de Ziua maghiarilor de pretutindeni.

Într-un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna remis marţi se menţionează că au fost sancţionaţi cu ‘observaţii scrise’ directorul general şi cei doi directori adjuncţi şi s-a luat măsura înlocuirii dirigintei clasei.

Inspectoratul Şcolar a mai dispus actualizarea şi completarea Regulamentului de Ordine Interioară şi asumarea acestuia prin semnătură de către elevi, dascăli şi părinţi, îmbunătăţirea parteneriatului dintre şcoală şi părinţi, precum şi organizarea de activităţi extracurriculare şi extraşcolare cu caracter educativ care să implice toţi elevii, indiferent de naţionalitate.

În comunicat se menţionează, de asemenea, că s-a dispus luarea unor măsuri pentru ‘interzicerea imixtiunii politicului în şcoală’, pentru educarea elevilor în spiritul respectării simbolurilor naţionale, a identităţii etnice şi culturale a fiecăruia, precum şi ‘în spiritul convieţuirii normale într-un mediu multicultural, în care toleranţa şi respectul să fie primordiale’, iar Ziua naţională şi alte sărbători naţionale ori specifice minorităţilor naţionale să fie organizate astfel încât la acestea să poată participa ‘activ’ toţi elevii, indiferent de etnie sau limba de predare la clasă.

Inspectoratul Şcolar precizează că va ‘monitoriza atent’ modul în care vor fi puse în practică aceste măsuri, dorindu-se ca situaţia din această şcoală să revină cât mai repede la starea de normalitate.

În finalul comunicatului se subliniază că Inspectoratul Şcolar acordă constant atenţie educării elevilor în spiritul respectării valorilor naţionale şi etnice, precum şi a însemnelor naţionale.

”ISJ Covasna consideră că orice elev are dreptul să poarte însemnele naţionale oricând şi oriunde, dacă acest drept este dublat de respectul pe care aceste însemne îl impun. ISJ Covasna promovează un mediu în care să primeze toleranţa, respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, şi respectul interetnic’, se arată în comunicat.

Trei elevi români din clasa a IX-a de la Liceul ‘Korosi Csoma Sandor’ din Covasna au venit cu însemne tricolore la şcoală pe data de 15 martie, când s-a sărbătorit Ziua maghiarilor de pretutindeni, iar una dintre eleve, Sabina, a continuat să poarte o bentiţă tricoloră şi în următoarele zile. Gestul lor a fost considerat ‘provocator’ de unii profesori şi colegi maghiari care i-au huiduit, iar Sabina a fost ameninţată cu moartea pe Facebook.

Poliţia a demarat cercetări în acest caz, iar o echipă de la Ministerul Educaţiei a venit săptămâna trecută la liceul din Covasna pentru a investiga situaţia.

Gestul Sabinei de a purta tricolor, dar şi faptul că a fost culpabilizată şi ameninţată cu moartea, a stârnit reacţii pro şi contra. Alături de Sabina au fost câteva sute de oameni, îndeosebi elevi şi studenţi, care au organizat mitinguri şi marşuri de solidaritate în mai multe oraşe din ţară.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.